În cadrul Superbet Chess Classic România 2021, câţiva reprezentanţi ai generaţiei de aur au discutat despre eşecurile recente ale naţionalei noastre.
România a suferit două dintre cele mai umilitoare eşecuri din istoria recentă în utlimele două meciuri jucate, cu Armenia şi Georgia, iar moralul din tabăra ”tricolorilor” este foarte scăzut. Tacticile lui Rădoi sunt constant criticate, în timp ce jucătorii nu par să dorească să se afle în teren.
Iar Gică Craioveanu este de părere că nu selecţionerul este de blamat, ci fotbaliştii săi. Acesta a explicat că, deşi parte din vină i se cuvine lui Rădoi, fotbaliştii din teren sunt cei responsabili pentru rezultatele slabe.
Generaţie de aur îl apără pe Rădoi după un nou eşec ruşinos
”Grande, nu e cea mai buna epoca a naţionalei, fără discuţii. Dar eu zic că prea dăm în Rădoi şi uităm că cine joacă sunt fotbaliştii. Ce vină are Rădoi ca Tănase dă cu cotul în gură? Absolut nicio vină.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trebuie să ne dăm seama că, da, de vina e şi Mirel că la un moment dat poate nu a a luat decizia corectă, sau poate nu a făcut echipa ideală. Dar eu zic că vinovaţi sunt jucătorii.
(n.r. totuşi, am ajuns să ne temem de Armenia sau de Georgia) De temut , nu ne temem. Îi respectăm pentru că sunt adversari incomozi, au învăţat, nu mai e aşa uşor ca pe vremuri. Noi atacam foarte mult şi aveam norooc că şi ne apăram bine.
Acum, nici nu atacăm bine, nici nu ne apărăm bine. S-au schimbat multe lucruri. Eu nu am fost niciodată un om care să dea în jucători. Chiar invers. I-am apărat tot timpul. Dar sunt prea multe decepţii pentru noi”, a declarat Gică Craioveanu.
Bogdan Stelea a refuzat să critice jucătorii sau selecţionerul, ci a punctat că, la momentul actual, aceasta este starea fotbalului românesc.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”(n.r. trist să vezi că naţionala pierde cu Georgia şi Armenia?) E trist că s-a ajuns aici, dar în situaţia de faţă sunt lucruri pe care trebuie să le acceptăm şi lucruri se pot întâmpla. Atâta timp cât o să stăm să ne plângem în palme şi pe umeri şi nu acceptăm o situaţie clară în care fotbalul nostru a ajuns.
O să fie foarte greu să ieşim dintr-o astfel de situatie. În permanenţă încercăm să găsim vinovaţi. Ori nu e vorba despre asta”, a declarat Bogdan Stelea.
VIDEO | Mirel Rădoi, la conferinţa de presă din urma eşecului cu Georgia
Afla mai multe despre: echipa naţională, mirel rădoi, românia, bogdan stelea, gică craioveanu