George Neagu a reacţionat după incidentul pe care l-a avut cu Florin Tănase la finalul meciului FC Argeş - FCSB, scor 2-3.
George Neagu, omul acuzat că l-a lovit pe Florin Tănase la vestiare, iese în faţă cu lămuriri: ”Frustrarea m-a făcut să am o reacţie”
Duelul din Trivale a fost unul foarte încins, atât în timpul celor 90 de minute, cât şi după ultimul fluier.
Florin Tănase a fost implicat în majoritatea momentelor tensionate, în postura de victimă. În timpul jocului a primit o palmă peste faţă de la Ionuţ Şerban, căpitanul argeşenilor, care a fost şi eliminat de arbitrul partidei.
Mai apoi, la finalul meciului, în zona vestiarelor, golgheterul FCSB-ului a avut o altercaţie cu George Neagu, preparatorul fizic al celor de la FC Argeş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel dintâi a fost acuzat că l-ar fi lovit cu piciorul în spate pe jucătorul vicecampioanei.
George Neagu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la cele întâmplate duminică seara. Omul din staff-ul piteştenilor a recunoscut că a avut loc o altercaţie între el şi căpitanul FCSB-ului.
"Ştiu că orice spun acum o să se interpreteze, dar nu caut să-mi reglez lucrurile în presă. A fost o contrareacţie la tot ce s-a întâmplat de-a lungul jocului şi probabil şi frustrarea că am luat gol în ultimul minut m-au făcut să am o reacţie, dar a fost o altercaţie şi atât, ceea ce se întâmplă la fotbal.
Nu cred că se ajunge atât de departe (n.r. să i se facă dosar penal), a fost o altercaţie care s-a oprit la timp şi nu cred că e cazul să se meargă mai departe, adică fără victime", a declarat Neagu, pentru ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ce a spus Florin Tănase despre incidentul din vestiare cu preparatorul fizic al celor de la FC Argeş
"Un băiat de la ei de aici a venit să mă lovească, asta este. Se întâmplă, pierde echipa ta, dar nu trebuie acum să ne batem. Nu e normal, dar unii oameni aşa sunt ei, sunt limitaţi şi aşa reacţionează.
Eu mă bucur că am făcut un meci bun şi am câştigat. După, m-am întors, m-am dus şi mi-am luat geaca. Atunci s-a întâmplat”, a afirmat jucătorul FCSB-ului.
- Citește și
- Pierdere uriaşă pentru Portugalia înaintea barajului pentru Campionatul Mondial! A fost testat pozitiv cu Covid-19 în prima zi a reunirii echipei
- MM Stoica e împăcat cu lotul convocat de Edi Iordănescu, dar încă un jucător se declară "supărat": "E un lucru normal, dar e un antrenor care decide"
- Jucătorul care ar putea să o salveze pe Chindia de la barajul de retrogradare: ”Sunt convins că vom putea să contăm pe el”
Afla mai multe despre: george neagu, arges, florin tanase