Belgianul Thibaut Courtois a stins televizorul în minutul 90+4 al finalei Cupei Mondiale, pentru a nu urmări cum sărbătoresc francezii titlul mondial, informează lequipe.fr. Din acest motiv, el a ratat şi anunţul că a fost desemnat cel mai bun portar al turneului final.
"Am închis televizorul în minutul 94 ca să nu-i văd pe francezi cum sărbătoresc titlul mondial. Prietenii mi-au spus apoi că Modrici tocmai a primit titlul de cel mai bun jucător şi că o să fie anunţat cel mai bun portar. Când prietenii mi-au spus că eu sunt, am deschis televizorul şi am urmărit <live> din nou. Este o onoare incredibilă. Sunt fericit că am avut multe intervenţii şi am ajutat echipa. Dar nu asta era important, voiam să ajungem cât mai departe", a declarat Courtois.
Reprezentativa Franţei a câştigat Cupa Mondială la fotbal pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, duminică, la Moscova, cu scorul de 4-2 (2-1), selecţionata Croaţiei.
Reprezentativa Belgiei a ocupat locul 3, după ce a învins, sâmbătă, la Sankt Petersburg, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Angliei, în finala mică a Cupei Mondiale din Rusia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.