You are here:

Gianluigi Donnarumma, elogiat de unul dintre foştii mari portari ai Italiei: ”Poate deveni numărul unu în lume”

Gianluigi Donnarumma, elogiat de unul dintre foştii mari portari ai Italiei: ”Poate deveni numărul unu în lume”

EURO 2020

Comentarii

Dino Zoff, fost mare portar al Italiei, a oferit un interviu pentru presa din ţara natală, în care a discutat despre prestaţiile lui Gianluigi Donnarumma de la Euro 2020.

Gianluigi Donnarumma a fost desemnat cel mai bun jucător de la Euro 2020, după un turneu senzaţional reuşit de fostul goalkeeper al lui Milan. Acesta a devenit primul portar care a primit această distincţie de când a fost intordusă în 1996, deşi Peter Schmeichel a primit premiul retrospectiv pentru performanţa sa la de la Euro 1992, când Danemarca a devenit campioana Europei.

Donnarumma a fost crucial pentru Italia în drumul spre trofeu, apărând lovituri de departajare aât în semifinală cât şi în finală. În plus, acesta a dat în permanenţă siguranţă defensivei italiene şi a încasat doar trei goluri în tot turneul, încheiând Euro 2020 cu patru meciuri în care nu s-a marcat în poarta sa.

Fostul mare portar al Italiei, Dino Zoff, a avut cuvinte de laudă pentru conaţionalul său, pe care îl consideră de talie mondială. Fostul goalkeeper al lui Juventus a urmărit cu bucurie cum ţara sa a devenit campioana Europei şi l-a remarcat pe Donnarumma pentru turneul de senzaţie făcut.

Gianluigi Donnarumma, elogiat de unul dintre foştii mari portari ai Italiei

”A fost excelent şi reactiv la cele acele două penalty-uri, la fel ca în semifinală. Şi a dat mereu siguranţă, a fost sigur, rece. Gigio are calităţi indiscutabile. E atletic, are reflexe extraordinare, în plus are această statură de uriaş.

Dacă poate deveni numărul unu în lume? Are cu siguranţă calităţile pentru asta. Să aşteptăm atunci, să-l urmărim, să vedem ce poate deveni. Totul va depinde de el.

A fost emoţionant să-i văd pe 'azzurri' câştigând un Campionat European după 53 de ani. Echipa a jucat bine de la început până la sfârşit. Toţi au avut merite uriaşe, mai ales Mancini", a declarat Dino Zoff, pentru Il Messaggero.

Afla mai multe despre: euro 2020gianluigi donnarummaitaliadino zoff 

viewscnt
Articole similare