Gică Hagi (58 de ani) a reuşit să prelungească contractul cu OMV Petrom, cel mai important partener din punct de vedere financiar, din ultimii ani.
Academia ”Gheorghe Hagi” şi OMV Petrom lucrează împreună, cot la cot, de trei ani, cu rezultate foarte bune, iar colaborarea merge mai departe.
OMV Petrom rămâne alături de Gică Hagi
După 3 ani de rezultate dintre cele mai bune, OMV Petrom şi Gică Hagi au semnat o nouă înţelegere, pentru încă 3 ani, cu opţiune de prelungire pentru încă 2 ani.
Aşa cum era normal, aspectul financiar a fost îmbunătăţit, iar Farul va primi mai mulţi bani decât în primul parteneriat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Se pare că OMV Petrom va achita 2.400.000 de euro în următorii trei ani. Adică, 800.000 de euro pe sezon. O sumă importantă pentru Academia ”Gheorghe Hagi”, una dintre cele mai importante din Europa de Est.
"Contractul cu OMV Petrom acoperă mai bine de jumătate din costurile Academiei Hagi. Ei sunt sponsorul principal al Academiei Hagi", a declarat Gică Popescu, luni, la prezentarea oficială a noului parteneriat.
- 400 de copii se antrenează, în acest moment, la Academia ”Gheorghe Hagi”.
- Numărul s-a dublat în ultimii trei ani.
Gică Hagi: ”Asta mi-am dorit să fac de când m-am lăsat de fotbal”
"Glumind, când îi văd pe cei mari câteodată îmi vine să mă las. Apoi îi văd pe cei mici şi îmi vine iar pofta de a merge şi a-i vedea. Cei mici sunt sinceri, e altceva. Asta mi-am dorit să fac de când m-am lăsat. Mi-am dorit o academie care să-mi poarte numele.
Când vom termina clădirea o să vedeţi cât de mult s-a investit acolo. Câtă energie şi pricepere e acolo. Anul viitor vom prezenta noile investiţii", a declarat şi Gică Hagi, printre altele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, gica popescu, omv petrom