Gică Hagi (60 de ani) a vorbit şi el despre ultimele noutăţi cu privire la Louis Munteanu (22 de ani), jucător pe care l-a avut sub comanda sa la Farul Constanţa.
Hagi, despre Louis Munteanu: ”Este deja un jucător consacrat”
Gigi Becali a anunţat, recent, că ar fi dispus să plătească o sumă de până la patru milioane de euro pentru Louis Munteanu pentru a-l aduce la FCSB.
Replica celor de la CFR Cluj nu a întârziat să apară. Nelu Varga a răspuns tranşant şi a anunţat că suma de transfer pentru atacantul său este de ”17-18 milioane de euro, plus procente”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chestionat despre acest aspect, Gică Hagi nu a dat un verdict prompt, dar a sugerat că fotbalistul care a luat titlul cu Farul ar putea valora chiar şi mai mult decât suma menţionată de finanţatorul CFR-ului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Louis este deja un jucător consacrat. Pentru mine, nimic nou. Îl ştiam de când a debutat, de când a fost cu noi în primele meciuri. E un jucător care vede uşor poarta, are golul în sânge. Mă bucur că e în formă foarte bună.
(n.r. valorează 18 milioane de euro, aşa cum a spus Ioan Varga?) De unde să ştiu eu? Poate şi mai mult! Piaţa zice. Preţul corect e cel pe care ţi-l dă piaţa. Eu nu pot să discut despre lucrurile astea", a spus Gică Hagi, la conferinţa de presă, după CFR Cluj - Farul, scor 4-1, în semifinala Cupei României.
Louis Munteanu a jucat 35 de meciuri şi a marcat 23 de goluri, în toate competiţiile, pentru CFR în acest sezon.
- Citește și
- Afacere istorică pregătită de Gigi Becali la FCSB: ”50 de milioane de euro intră la buzunar”
- Panduru a răbufnit după CFR Cluj - Farul: "FRF, trebuie să plăteşti pe cineva. Uite, aşa nu-ţi mai permiţi să-ţi baţi joc de competiţie"
- Jocul FCSB-ului, motiv de îngrijorare! Mihai Pintilii i-a liniştit pe fani şi a oferit soluţia: "E vorba de mental"
Afla mai multe despre: louis munteanu, gica hagi, cfr cluj, farul, superliga