Gică Hagi este cel mai de succes nume din fotbalul românesc în prezent. A devenit campion în Superligă cu Farul Constanţa, iar acum a reuşit să dea o adevărată lovitură pe piaţa transferurilor.
Farul Constanţa a devenit campioana României la finalul stagiunii 2022-2023 în Superligă. Iar tot proiectul formaţiei de la malul mării poartă semnătura lui Gică Hagi.
”Regele”, aşa cum este el cunoscut în fotbalul românesc, mai este la un pas de o mică ”minune”: avansarea în turul următor din preliminariile Ligii Campionilor, în ciuda şi unor probleme evidente pe care le are clubul pe care îl conduce.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar a reuşit o adevărată lovitură şi pe piaţa transferurilor. L-a vândut pe Adrian Mazilu, cel mai nou produs al şcolii de fotbal care îi poartă numele, în Premier League, la Birghton.
Cu această ocazie, cedarea extremei dreapte a intrat în topul celor mai bine vânduţi fotbalişti de Gică Hagi.
Top 5 cei mai bine vânduţi fotbalişti de Gică Hagi
5. Cristi Manea
Pe locul cinci în acest clasament se află Cristi Manea, care era vândut cu 2,5 milioane de euro în Cipru, la Apollon Limassol, în 2015.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fundaşul dreapta nu a jucat niciun meci pentru ciprioţi, club la care a fost legitimat până în 2020, când a fost cedat definitiv la CFR Cluj, pentru 400.000 de euro.
4. Tudor Băluţă
Pe treapta a patra se situează Tudor Băluţă, vândut cu 2,9 milioane de euro la acelaşi Brighton, în 2019. Totuşi, acesta nu a prins niciun meci pentru ”pescăruşi” şi nu a confirmat nici când a fost împrumutat la ADO Den Haag şi Dinamo Kiev.
Revenit în 2022 la Farul, mijlocaşul ajuns la 24 de ani şi-a redescoperit forma de odinioară şi a fost una dintre piesele de bază în sezonul în care a cucerit titlul cu Gică Hagi.
3. Florinel Coman şi Adrian Mazilu
Podiumul este deschis de doi jucători, ambii cedaţi cu acelaşi preţ: trei milioane de euro. Mai întâi, Florinel Coman, în 2017, la FCSB, club la care este legitimat şi în prezent.
Nu în ultimul rând, Adrian Mazilu, recentul jucător vândut de Farul la Brighton. După un sezon în care a impresionat incredibil, tânărul în vârstă de 17 ani mai are de aşteptat până în ianuarie 2024 pentru a putea muta în Premier League.
2. Ianis Hagi
Al doilea cel mai bine vândut fotbalist de Gică Hagi este chiar fiul acestuia, Ianis, care a fost cedat în 2019 belgienilor de la Genk pentru suma de 4,7 milioane de euro.
În prezent, mijlocaşul evoluează la Rangers, dar vine după un an şi jumătate în care a fost măcinat de probleme medicale.
1. Răzvan Marin
Iar cel mai scump fotbalist vândut vreodată de Gică Hagi este Răzvan Marin, în ianuarie 2017, la Standard Liege, pentru 4,8 milioane de euro
Jumătate din această sumă a venit din transferul său la Ajax din 2019. Atunci, 2,4 milioane de euro din cele 12 plătite de olandezi belgienilor au intrat în conturile formaţiei conduse de Gică Hagi.
În total, mijlocaşul care a mai trecut pe la Cagliari şi în prezent evoluează la Empoli i-a adus aproape cinci milioane de euro ”Regelui”.
- Citește și
- Sepsi acuză arbitrajul după 0-0 în Giuleşti: ”A vrut să fugă din faţa porţii. A fost gol valabil”. Prima etapă, primele controverse | VIDEO
- Căpitanul legendar al Stelei a izbucnit la adresa FCSB! "Ce reprezintă? Patru litere, un nimic". A înjosit echipa lui Gigi Becali pentru revenirea în Ghencea | EXCLUSIV
- Ionel Ganea, reacţie dură după ce fiul său a plecat de la Craiova: ”Am crezut că Mititelu s-a mai cizelat. Între el şi Gigi Becali e diferenţă ca de la cer la pământ”
Afla mai multe despre: gica hagi, farul, adrian mazilu