Gică Hagi (58 de ani) a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă în cadrul emisiunii ”SportCast cu Sile”, unde a vorbit deschis despre planurile de viitor ale clubului pe care îl coordonează.
Gică Hagi a dezvăluit adevăratul motiv pentru care brazilianul Eric de Oliveira a fost adus la clubul de malul mării.
”Regele” pare decis să-şi mărească considerabil numărul de jucători străini din lot, în special cu brazilieni, iar rolul lui Eric este acela de a-i ajuta pe aceştia să se adapteze la tot ce ţine de România.
Mai mulţi jucători străini la Farul Constanţa
O alegere curioasă a lui Gică Hagi, cunoscut pentru faptul că mizează totul pe tineri, în special pe jucătorii români.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Trei brazilieni sunt la Farul, în acest moment: Mateus, Gustavo Marins şi Rivaldinho.
Se pare că acesta pare decis să schimbe puţin strategia şi filozofia clubului. Se va merge în continuare pe mâna jucătorilor tineri, promovaţi de la Academie, însă vor apărea mai mulţi jucători străini în club.
Aşa cum s-a întâmplat în acest sezon cu fundaşul Gustavo Marins. Un fundaş de 21 de ani, adus de la academia celor de la Gremio Porto Alegre, clubul unde a crescut şi Ronaldinho.
- 5 meciuri a bifat Gustavo Marin pentru Farul, în acest sezon al Superligii.
Gică Hagi: ”Vrem să luăm brazilieni!”
”Eric a venit pentru brazilieni. Vrem să luăm brazilieni. Vrem să facem ceva. Nu se schimbă nimic. Întotdeauna o să am o idee clară, unde mă duc şi ce fac. Doar nu plec de acasă şi nu ştiu unde ajung?!
Avem brazilieni şi el trebuia să traducă. Riva a venit, e brazilian. Uşor, uşor, vedem. Unul poate să fie francez, altul brazilian. Ne uităm şi la străini. Dacă am zis că trebuie să devenim globali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Trebuie să devenim mai buni. Nu putem să găsim totul la noi. Mai ales când suferim. Că noi suntem în suferinţă acum.
Trebuie să găsim ceva de afară, care să ne ajute să urcăm. O să vedeţi mai multe transferuri din afară. Românii o să fie baza, dar ne mărim numărul de străini.
Am zis ce gândesc. Vezi? M-ai făcut să zic. Sunt mulţi străini. Suntem atenţi la toate detaliile. Urmărim mai mulţi. Luăm decizii împreună”, a declarat Gică Hagi la ”SportCast cu Sile”, de la Orange Sport.
Afla mai multe despre: gica hagi, silviu tudor samuila