Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia CS Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a 7-a din play-off-ul Superligii.
Gică Popescu îi dă peste nas lui Dan Petrescu: ”CFR Cluj se poate plânge de multe lucruri, dar nu de arbitraj”
În minutul 27 Andrei Ivan a primit direct cartonaşul roşu pentru o intervenţie la Boateng, însă, după consultarea VAR, arbitrul Radu Petrescu a anulat cartonaşul roşu, dându-i jucătorului craiovean cartonaş galben.
În repriza secundă gazdele au deschis scorul prin Muhar. Acesta a intrat pe teren în minutul 60 şi a înscris şase minute mai târziu. Însă oaspeţii au reuşit să egaleze în minutul 68, prin Andrei Ivan – un gol care a avut nevoie de validarea VAR.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
S-a încheiat 1-1, iar CFR are 39 de puncte şi este pe locul al treilea, la şapte puncte de liderul Farul. Campioana en-titre pare ieşită total din lupta pentru titlu.
După meci, Dan Petrescu s-a revoltat împotriva arbitrajului. CFR-işti consideră că au fost dezavantajaţi în meciul cu Universitatea Craiova.
Antrenorul campioanei en-titre din România a fost extrem de revoltat la finalul meciului, criticând dur deciziile de arbitraj. Dan Petrescu consideră că echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj pe toată durata play-off-ului şi a răbufnit în acest sens la flash interviu.
După ce a auzit discursul lui Dan Petrescu, Gică Popescu nu s-a putut abţine şi i-a dat replica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Când eşti obişnuit cu un anumit nivel de arbitraj şi lucrurile se îndreaptă crezi că sunt împotriva ta. CFR Cluj se poate plânge de multe lucruri în ultimii ani, dar nu de arbitraj.
Au fost 7 decizii întoarse de VAR, dar nu a fost o singură persoană care a luat astfel de decizii. Au fost mai mulţi arbitri care s-au dus la VAR şi au îndreptat situaţia. Nu cred că există o echipă în cazul căreia să se fi procedat altfel.
Dacă facem o paralelă între ce se întâmplă acum la CFR şi ce se întâmpla anii trecuţi, uşurinţa cu care marcau din fazele fixe, cred că problema este la ei, nu la deciziile luate din camera VAR”, a declarat Gică Popescu, la „Fotbal Show”, emisiunea realizată în parteneriat Prima Sport - Gazeta Sporturilor.
CS Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 36 de puncte.
Echipele care au evoluat:
- CFR CLUJ: Scuffet – C. Manea, Yuri, A. Burcă, Camora (Peteleu 90) – Braun (Bordeianu 74), Boateng (Muhar 60), Cvek, Fică (Petrila 74) - Janga, Bîrligea (E. Krasniqi 60). ANTRENOR: Dan Petrescu
- CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu - Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Badelj - Mateiu, Screciu – Cîmpanu (Baiaram 61), Işfan (Roguljic 61; Căpăţână 77), A. Ivan – Koljic (Markovic 46). ANTRENOR: Eugen Neagoe
Afla mai multe despre: gica popescu, dan petrescu, cfr cluj