Gicu Grozav a reacţionat după transferul surprinzător al lui Gabi Tamaş.
Gabi Tamaş a plecat în urma unui scandal de la Petrolul şi a semnat cu echipa Concordia Chiajna, care evoluează în Liga 2. Chiajna a făcut anunţul oficial luni.
Gicu Grozav, fostul coechipier al lui Tamaş de la Petrolul, care se află în cantonament în Antalya, a fost întrebat despre decizia fundaşului de a alege o echipă din eşalonul secund.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Vestea l-a luat prin suprindere pe Grozav, care nu era la curent cu noile informaţii, şi a spus că se aştepta ca Tamaş să aleagă o echipă din Liga 1.
Cu toate acestea, el l-a felicitat şi a declarat că Tamaş îi este prieten şi un fotbalist bun.
”Mă aşteptam să vină la o echipă din Liga 1!”
”E o noutate că a semnat Tamaş. Chiar ieri vorbeam cu Budi despre asta, vedeam ceva despre Braşov sau Voluntari. Mă bucur pentru el.
Chiar îmi doream să îl mai văd jucând. Este un fotbalist foarte bun, şi, pentru mine, şi un caracter ok, îmi e prieten. Sper să fie sănătos şi să aibă multă baftă. Mă aşteptam să vină la o echipă din Liga 1. Are o mare valoare, dar este alegerea lui, îi doresc tot ce e mai bun”, a spus Gicu Grozav.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gicu grozav-petrolul-concordia chiajna