FCSB se află într-o poziţie în care nu s-a mai aflat de mult. Se clasează pe locul 14 în Superligă, dar Gigi Becali este optimist cu privire la parcursul ulterior ce îl va avea echipa sa, după pauza dedicată echipelor naţionale.
FCSB are o singură victorie în campionat, 3-2 cu Chindia Târgovişte, şi este campioana egalurilor, cu cinci remize în actualul sezon.
În ciuda eşecului suferit în Bănie, în compania formaţiei Universitatea Craiova, şi a locului 14 ocupat în clasament, Gigi Becali este optimist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Patronul celor de la FCSB anunţă că echipa sa va avea o serie de foarte lungă de victorii în campionat şi se va califica cu uşurinţă în play-off.
Gigi Becali anunţă hegemonia FCSB-ului după pauza internaţională
Sepsi, cu 16 puncte, ocupanta locului şase, ultimul care asigură locul în play-off, se află la o distanţă de opt puncte faţă de vicecampioană.
Gigi Becali a numit şi nucleul de jucători care nu va lipsi din primul 11 şi pe care se va baza pentru a avea succes în competiţia internă.
Finanţatorul de 64 de ani a transmis că echipa, dacă îi va avea în componenţă pe noul sosit Omrani, alături de Compagno, Coman, Cordea, Olaru şi Edjouma, va fi de nebătut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Dar vă spun că eu sunt optimist că vom lega 10-12 victorii şi vom ajunge în play-off. 100% va fi în echipa de start Omrani, după pauză (n.r. - se referă la pauza generată de meciurile naţionalei).
Eu zis sau e posibil să fiu optimist şi subiectiv, dacă avem Compagno şi Omrani în teren, Coman, Cordea, Olaru, Edjouma, cine ne poate bate? Ori sunt nebun eu? Dacă ai jucătorii ăştia în teren, nu văd cine ne poate bate. Ai jucători valoroşi”, a declarat Gigi Becali, pentru Pro Arena.
Panduru: ”Dacă nu le câştigi pe toate, ai o problemă mare”
”În seara asta nu ştiu dacă e un jucător de care să fi mulţumit. Te îndoieşti, ai nişte rezerve. Ai patru meciuri până la finalul turului, dar nu sunt uşoare. Dacă nu le câştigi pe toate, ai o problemă mare”, afirma Basarab Panduru, la Orange Sport, după Universitatea Craiova - FCSB 2-1.
- Citește și
- Panduru, reacţie genială când a văzut cât de mare este ”bileţelul” trimis de Mirel Rădoi jucătorilor. :) Cum a comentat faza
- VIDEO | Mihai Stoica acuză arbitrajul: ”Alo, domnu’ Radu Petrescu”. La ce fază reclamă un penalty pentru FCSB: ”E procedeu de lupte”
- Încă un fotbalist OUT de la FCSB? Gigi Becali l-a desfiinţat după înfrângerea cu Universitatea Craiova: ”Nu e bărbat curajos, eu am nevoie de bărbaţi”
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali