You are here:

Gigi Becali, dat de gol! Negocieri secrete cu un jucător din Liga 1: "Are o discuţie cu FCSB, îi dau drumul să plece"

Gigi Becali, dat de gol! Negocieri secrete cu un jucător din Liga 1: "Are o discuţie cu FCSB, îi dau drumul să plece"

FCSB

Comentarii

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoşani, l-a dat de gol pe Gigi Becali, care negociază un transfer de la formaţia moldavă, în această iarnă.

Este vorba despre fundaşul central Andrei Miron, fotbalist aflat de o bună bucată de timp în vederile lui Gigi Becali. Mutarea se poate perfecta în această iarnă, dezvăluie Valeriu Iftime, care ar prefera însă ca jucătorul să ajungă la FCSB în martie.

Gigi Becali, dat de gol! FCSB, negocieri secrete cu un jucător din Liga 1

"Miron are o discuţie cu FCSB, dar condiţia mea este că aş vrea să-i dau drumul, dacă ar fi să aibă o ofertă bună pentru el şi bună pentru club, să plece doar din luna martie, dacă se poate.

Nu ştiu, 100.000 de euro, 200.000 maximum, deci nu e o ofertă mare. Îi dau drumul să plece, nu ţin la banii clubului, ţin foarte mult la el şi am şi procente viitoare", a declarat Valeriu Iftime.

  • 25 de ani are Andrei Miron
  • 800.000 de euro este cota lui Andrei Miron, conform Transfermarkt.de

Andrei Miron nu este singurul jucător de la FC Botoşani care are o ofertă de a o părăsi pe FC Botoşani. Şi macedoneanul Stefan Ashkovski este dorit de o altă echipă.

"Mai sunt nişte oferte bineînţeles, dar nu îi dau drumul niciunuia. Are Ashkovski, care plânge cineva pentru el, dar nu poate pleca. Adică nu pleacă nimeni acum, cel puţin până la 1 martie", a adăugat Valeriu Iftime, care a recunoscut totuşi că, atunci când au existat oferte concrete, şi-a lăsat fotbaliştii să plece.

"Şi asta e adevărat, istoria arată că sunt mai slab decât vorbesc, dar n-am ce sa fac." 

FCSB şi-a prezentat noul transfer

FCSB şi-a anunţat noul transfer. Cumpărat încă din vara anului trecut, Darius Olaru a fost lăsat, sub formă de împrumut, la Gaz Metan Mediaş în prima parte a sezonului, iar acum a efectuat vizita medicală pentru a începe pregătirea de iarnă alături de roş-albaştri.

"Va începe un nou capitol în viaţa mea, mă aştept la tot ce e mai bun aici, ştiu că sunt cele mai bune condiţii din ţară şi cred că vom merge în cantonament, vom face un cantonament bun şi ne vom întoarce pregătiţi pentru ce va urma. Este concurenţă mare, dar eu mă voi gândi să dau tot ce e mai bun de la mine şi mă aştept să continui pe aceeaşi treaptă, să nu mă opresc aici, să joc cât mai bine şi să plec la mai bine. Am ceva emoţii, dar sunt emoţii pozitive pentru că am venit la mai bine şi cred că va fi bine pe viitor.

Au fost ceva discuţii să rămân în continuare la Mediaş, dar acum sunt aici şi încerc să-mi fac treaba. Presiunea e mare aici, sunt alte obiective, câştigarea campionatului, sperăm să jucăm cât mai bine, să facem cât mai multe puncte şi să câştigăm campionatul. Acesta este obiectivul. Domnul Becali are tot dreptul să comenteze, dar dacă evoluţiile mele vor fi bune, nu va fi vorba despre aşa ceva", a declarat Olaru.

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare