Gigi Becali a dat de pământ cu rivalii de la Dinamo, pe care nu îi vede în stare să se mai salveze din insolvenţă.
Dinamo se află în plină înslovenţă, iar probleme noi apar în fiecare zi. Salarii neplătite, jucători care pleacă şi lipsa unui staff complet sunt doar câţiva din factorii care afectează formaţia din Ştefan cel Mare, iar clubul se bazează pe Iuliu Mureşan să formuleze un plan de salvare.
Fostul oficial al CFR-ului are experienţă în situaţii de genul acesta, însă rivalul Becali nu crede că noul administrator special al ”câinilor” poate salva clubul. Latifundiarul susţine chiar că Dinamo nu mai este o echipă de temut şi că uşor, uşor se îndreaptă spre faliment.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În plus, Gigi Becali a dezvăluit că fostul conducător al lui Dinamo, Cristi Borcea, nu se va mai întoarce în Ştefan cel Mare. Iuliu Mureşan ceruse susţinerea fostului patron al ”câinilor”, însă acesta nu mai doreşte să revină în fotbal.
Gigi Becali îi face praf pe rivalii de la Dinamo
”Am vorbit cu Cristi Borcea şi suferă rău de tot…în halul în care a ajuns Dinamo…Dar mi-a zis ca tot nu vrea să revină în fotbal şi nici măcar la Dinamo, deşi îl doare inima pentru această echipă. A fost în puşcărie şi nu vrea să se mai ducă acolo. Chiar l-am întrebat cât poate să mai stea pe bară şi să vadă cum Dinamo se stinge de pe o zi pe alta?
Am ajuns să nu mai am nici o emoţie când joc cu Dinamo. Zici că evoluăm cu echipă din liga a treia. A venit Iuliu Mureşan, dar ce să facă el cu un pacient deja pe moarte?
Negoiţă nu trebuia să dea echipa lui Cortacero ăla. Asta mi-a zis si finul meu (n.r. Cristi Borcea). Dinamo nu o să conteze în acest campionat şi uşor, uşor se va duce spre faliment. Nu mai căutaţi scăpare la suporteri! Nu mai pot să plătească salarii, iar acum clubul a intrat în insolvenţă”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, dinamo bucureşti, iuliu mureşan, cristi borcea, gigi becali, insolvenţă dinamo