Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a luat decizia de a nu pune, pentru moment, un antrenor cu licenţă Pro. Însă, când repercusiunile FRF s-ar putea apropia, clubul ar putea apela la un antrenor cu licenţă Pro, care să fie inclus într-o strategie care ar fi fost deja testată de o altă echipă din Superligă. FRF a bănuit U Craiova 1948 că a folosit strategia.
Ce antrenor ar putea fi numit la FCSB: "Suntem inventivi. Gigi Becali decide"
Mihai Pintilii este antrenorul care i-a câştigat încrederea lui Gigi Becali, însă fostul mijlocaş nu are carnet de antrenor recunoscut de FRF, iar el nu poate da nici măcar indicaţii.
În ultima sa intervenţie, finanţatorul FCSB a anunţat că nu va accepta ca FRF să-i dicteze strategia la echipă, dar că va găsi o soluţie. Aceasta, una controversată, a fost anunţată de Mihai Stoica, la Orange Sport, care poate fi luată la nevoie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Managerul general al FCSB a explicat că Gigi Becali ar fi dispus să găsească un antrenor de sacrificiu. Conform regulamentului FRF; după plecarea antrenorului principal, un club are la dispoziţie 30 de zile să găsească un nou deţinător de licenţă Pro, perioadă în care de echipă se poate ocupa altcineva, fără să încalce regulamentul.
Practic, FCSB este pregătită să găsească un antrenor de sacrificiu, care mai apoi să plece, timp în care Mihai Pintilii să aibă cale liberă, iar procesul s-ar putea repeta la nesfârşit.
Deja, Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, a anunţat că nimic nu-i stă în cale FCSB-ului: "La actuala formă a regulamentului nu pot fi împiedicaţi", a spus expertul Orange Sport.
"Ştiu că nu pune antrenor. Gigi vine şi spune din maşină, cu centura la valon, tot ce se preconizează la noi, ce se întâmplă. E o decizie care la momentul ăsta e executorie, dar oricând se poate schimba. Ştiu regulamentul. 10.000 de lei la prima abatere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Putem aduce un antrenor cu licenţă Pro, demisionează... După primul meci îşi dă seama că nu e ce se aştepta (n.r. - la FCSB), după care putem aduce altul. Dacă suntem forţaţi să facem, suntem inventivi.
Eu am spus să nu ne jucăm. Am zis că simt că se va face orice e omeneşte posibil de către cei care pot face ceva împotriva noastră ca noi să fim opriţi prin diferite mijloace. Eu nu vreau să ajungem acolo (n.r. - să abuzeze de hiba regulamentului FRF). Ar fi un motiv suplimentar de stres, dar cel care finanţează echipa decide.
Gigi a zis: <<Ce să ne facă, mă?>>", a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
FRF a suspectat-o pe U Craiova 1948 că a folosit deja metoda
U Craiova 1948 a promovat în vara anului 2021 în prima ligă, iar de atunci a avut multe schimbări la nivelul băncii tehnice. Adrian Mutu, Flavius Stoican, Eugen Trică, Marius Croitoru, Nicolo Napoli, Dan Vasilică, Ovidiu Stîngă, unii cu mai mult de un mandat, au stat pe banca echipei finanţate de Adrian Mititelu.
Schimbările dese de antrenor a făcut FRF să creadă că U Craiova 1948 a folosit metoda care acum ar putea fi folosită şi de FCSB:
"S-a şi întâmplat cu un club înainte, la U Craiova1948, înaintea lui Croitoru. S-a vorbit în federaţie despre asta", a recunoscut oficialul de la Casa Fotbalului, Andrei Vochin, la Orange Sport.
- Citește și
- Uluitor! UEFA a aprobat cererea maghiarilor de a afişa steagul Ungariei Mari la meciuri! Prima reacţie: ”Nu ştiu ce au avut în cap!”
- MM Stoica a surprins după ce a aflat suma mare pompată de Ungaria la Sepsi! "Primesc cu drag această veste. Îmi convine ca ungurii să-şi facă lobby în România"
- Situaţie ingrată pentru Marius Croitoru! Al doilea finanţator din Superligă care-l face praf după Adrian Mititelu: "A creat haos la echipă! Nu am fost de acord cu aducerea lui"
- Irina Begu s-a calificat în turul doi la Miami Open. Ea a avut nevoie de aproape două ore pentru a trece de o jucătoare aflată pe locul 219 WTA
- Propus la naţională, nu a fost luat în calcul de Edi Iordănescu. Cel mai în formă fotbalist de la FCSB, ”uitat” de selecţioner: ”Nu avem un fond mare de jucători” | EXCLUSIV
- Zlatan Ibrahimovic, de neoprit! Atacantul suedez vrea să joace şi la EURO 2024: Eu sunt trecutul, prezentul şi viitorul”. Ce record incredibil ar stabili
- Adrian Mazilu, sub atenta monitorizare a unei rivale din Superligă. Finanţatorul pregăteşte afacerea cu maximă atenţie: ”Va fi un briliant”
- Victor Becali vorbeşte despre tragedia care a marcat familia: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
- Liderul Superligii, Farul Constanţa, a anunţat oficial un amical de lux cât timp 31 de jucători sunt convocaţi la loturile naţionale. Ce absenţe are Gică Hagi
- ”Pentru noi orice meci e greu”. România, cotată cu şanse minime pentru EURO 2024: ”Calificările devin din ce în ce mai complicate” | EXCLUSIV
- ”Am intrat direct în şedinţă”. Jucătorul care a întârziat la reunirea lotului României, luat în primire de Edi Iordănescu: ”Ţinea un discurs aprins”
- Italienii anunţă: Chivu poate ajunge antrenor la o altă echipă din Italia, la pachet cu un conducător de la Inter! "Are rezultate excelente"
- Nelu Varga a anunţat viitorul antrenor al lui CFR Cluj: ”Am bătut palma”. Ce se întâmplă cu Dan Petrescu
Afla mai multe despre: fcsb, u craiova 1948, antrenor fcsb, gigi becali, adrian mitielu