You are here:

Gigi Becali, înţelegere cu afaceristul implicat la alt club! N-a mai trimis bani la FCSB şi a investit în altă parte o sumă incredibilă

Gigi Becali, înţelegere cu afaceristul implicat la alt club! N-a mai trimis bani la FCSB şi a investit în altă parte o sumă incredibilă

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, şi nepotul său, Vasile Geambazi, care este implicat şi la Unirea Constanţa, au câştigat o sumă uriaşă şi au scăpat de un proces care le-ar fi putut aduce între 3 şi 12 ani de închisoare. Latifundiarul a dezvăluit că echipa din Liga 1 n-a beneficiat de bani şi că aceştia au fost investiţi în altă parte.

Ce s-a întâmplat cu suma de 37 de milioane de euro încasată de Gigi Becali şi Vasile Geambazi. FCSB n-a primit bani

Pe finalul anului trecut, omul care controlează FCSB a scăpat de un proces care l-ar fi putut trimite, din nou, la închisoare. În 2019, Gigi Becali şi Vasile Geambazi - nepotul său - au fost puşi sub acuzare de procurorii DNA într-un dosar de 37 de milioane de euro, în care erau acuzaţi de spălare de bani.

Concret, cei doi au cumpărat pentru un milion de euro drepturile litigioase ale unui teren din Voluntari, evaluat la acel moment la 22 de milioane de euro, apoi au cerut despăgubiri de la ANRP (n.r. - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor) în valoare totală de 60 de milioane de euro.

Acuzaţi de spălare de bani, după ce au încercat să ”cureţe” 37 de milioane de euro din cele 60 de milioane de euro primite ca despăgubiri, conform procurorilor DNA, cei doi au scăpat. Dosarul a fost clasat, oficial, în octombrie 2021. 

La câteva luni distanţă de la acel moment, finanţatorul FCSB a dezvăluit ce s-a întâmplat cu banii. Clubul din Liga 1 n-a beneficiat de pe urma despăgubirii. 

"Despre chestiunea cu banii... Când a câştigat nepotul meu de la ANRP banii, am mai scos şi eu 40 de milioane de euro. Am vândut, am făcut transferuri, deci n-am avut eu nevoie să-mi dea mie nepotul meu bani ca să câştig bani. 

Vreau să vă spun că toţi banii luaţi de nepotul meu... Niciun bănuţ nu s-a dus la mine, toţi s-au dus la donaţii, spre spitale, biserici. Toţi banii i-a băgat într-un cont şi toţi s-au dus spre binefaceri, trei mânăstiri în Rwanda, Burundi, Congo, la spitale de stat, în aparaturi. 

Când a luat despăgubirea nepotul meu, am încasat 40 de milioane din transferuri şi nici cinci bani n-au intrat de la ANRP nu au ajuns la mine. Eu am scos bani din FCSB. Aşa a vrut Dumnezeu şi am avut noroc, am luat bani pe Chiricheş, pe Gardo, Stanciu. Am făcut economie, cum am făcut şi acum. Stau liniştit cât e plapuma mea", a declarat Gigi Becali la Pro X. 

Pe lângă afacerea din fotbal, Gigi Becali are şi o altă ocupaţie care îi oferă linişte. Fiind preocupat de latura spirituală, a investit milioane de euro pe alt continent, mai exact în mai multe ţări africane, printre care Rwanda şi Burundi.

 

Afla mai multe despre: gigi becalivasile geambazifcsbgigi becali investitii africainvestitii gigi becali 

viewscnt
Articole similare