You are here:

Gigi Becali l-a ofertat pe un fotbalist rival. I-a oferit un salariu ca în străinătate la FCSB pentru a "trăda": primele declaraţii

Gigi Becali l-a ofertat pe un fotbalist rival. I-a oferit un salariu ca în străinătate la FCSB pentru a "trăda": primele declaraţiigalerie foto

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a încercat mai multe transferuri de la rivalele din Liga 1. În unele cazuri, a reuşit să transfere, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Costin Lazăr, rapidist declarat, care a refuzat o ofertă consistentă de la FCSB.

Fostul mijlocaş Costin Lazăr s-a retras anul trecut, iar acum se ocupă de pregătirea copiilor şi a juniorilor. În urmă cu şapte ani, cariera sa s-ar fi putut schimba, atunci când a fost ofertat de rivala FCSB. 

Gigi Becali l-a ofertat pe Costin Lazăr

După ce a jucat până în 2006 la Sportul Studenţesc, Lazăr a avut o perioadă superbă la Rapid Bucureşţi, cu care a luat Cupa României în 2007 şi Supercupa României în 2008. Apoi a urmat transferul carierei la PAOK, în 2011, echipă unde a petrecut trei ani. 

La finalul aventurii la echipa din Salonic, mijlocaşul a avut oportunitatea de a semna cu FCSB.  Gigi Becali i-a făcut o ofertă consistentă şi ar fi urmat să aibă acelaşi salariu ca la PAOK. Totuşi, rapidistul a refuzat şi a petrecut jumătate de an pe bară. 

”M-a vrut Steaua, imediat după ce am plecat de la PAOK, îmi dădeau acelaşi salariu ca în Grecia. Dacă sunt rapidist, nu mă duc la Steaua! Şi uite aşa am stat şase luni pe margine.

Durerea mea cea mai mare e că nu m-am retras de la Rapid, ci de la Voluntari, într-un meci cu Dinamo. Dar cel mai mare regret al meu este că nu m-am retras de acolo, în Liga 4, nu era nicio problemă”, a declarat Costin Lazăr, la Look Sport LIVE.

Costin Lazăr a semnat apoi cu Panetolikos, iar în Grecia a mai jucat la Iraklis. În 2016 a revenit în România, unde a mai jucat la FC Voluntari şi Mostiştea Ulmu. 

”Au fost multe lucruri care m-au făcut să mă gândesc la retragere, în perioada când eram la Voluntari. Unul a fost legat de antrenorul de atunci, Daniel Opriţa, altul a fost vârsta. (n.r. despre un eventual conflict cu Opriţa) Nu aş vrea să comentez prea mult. Pe mine nu neapărat persoana, antrenorul m-a făcut să mă retrag. Aveam o vârstă, nu voiam să fiu târât în prostii, sunt un om cu demnitate şi nu voiam să particip la aşa ceva”, a spus fotbalistul dorit de Gigi Becali la FCSB despre retragere. 

 

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalicostin lazar transfercostin lazar fcsb 

viewscnt
Articole similare