You are here:

Gigi Becali, la ora explicaţiilor. De ce l-a cedat gratis pe Nedelcu la Farul: ”Nu îmi pare rău”

Gigi Becali, la ora explicaţiilor. De ce l-a cedat gratis pe Nedelcu la Farul: ”Nu îmi pare rău”

FCSB

Comentarii

Gigi Becali a explicat de ce a luat decizia de a-l ceda definitiv şi gratis pe Dragoş Nedelcu la Farul Constanţa.

De-a lungul sezonului trecut, Dragoş Nedelcu a dat naştere multor subiecte şi speculaţii cu privire la viitorul său, având în vedere situaţia incertă a acestuia la echipele de club la care a evoluat în stagiunea trecută.

Legitimat la momentul respectiv la FCSB, internaţionalul român de 25 de ani a fost împrumutat de gruparea roş-albastră la Fortuna Dusseldorf în prima parte a sezonului trecut.

Însă acesta nu a confirmat în liga a doua din Germania, unul dintre motivele principale fiind acela că nu a fost folosit pe poziţia sa de bază, cea de mijlocaş defensiv, ci în centrul apărării.

Prin urmare, în iarnă s-a întors în România, dar nu a rămas la FCSB, ci a fost cedat din nou, de această dată la Farul Constanţa.

În returul ediţiei recent încheiate, Nedelcu a avut evoluţii în general apreciate, astfel că gruparea de la malul mării a hotărât să facă demersurile de a-l păstra definitiv.

Gigi Becali, despre motivul pentru care l-a lăsat gratis pe Nedelcu la Farul

Gigi Becali nu s-a opus, astfel că l-a cedat gratis lui Gică Hagi pe jucătorul pentru care a plătit peste două milioane de euro în urmă cu cinci ani.

Patronul celor de la FCSB a explicat că Nedelcu nu putea să joace pe poziţia de fundaş central la echipa sa, iar pe poziţia de mijlocaş defensiv avea deja variante.

Mai mult, Gigi Becali se bucură că a scăpat de încă un salariu de la echipă şi a menţionat că deţine un procent de 25% dintr-o viitoare vânzare a jucătorului de la Farul.

”Dacă îmi părea rău, nu-l dădeam gratis. Am dat două milioane pe el şi l-am dat gratis. Vorbeam atunci la superlativ, acum am mai vorbit?

E băiat extraordinar, să-i dea Dumnezeu să-l facă Gică (nr. Hagi), că am şi eu 25% din el la un viitor transfer, dar am scăpat de un salariu.

Nu juca fundaş central la mine. Mijlocaş central am altceva. E bun fotbalist, dar nu se mulează pe concepţia noastră de joc, cea a lui Toni Petrea”, a declarat Gigi Becali, pentru ProArena.

Afla mai multe despre: nedelcugigi becali 

viewscnt
Articole similare