Odată cu schimbarea formatului Cupei României, echipele mici au avut de pierdut pe plan sportiv, în timp ce cele mari au avut de pierdut pe plan financiar. MM Stoica, invitat în studioul Orange Sport, s-a plâns de unul dintre efectele avute asupra FCSB-ului de schimbarea gândită de FRF.
Pentru a evita situaţii ca în ultimii ani, când mai multe echipe din afara primului pluton s-au calificat în finala Cupei României, precum Voluntari sau Hermannstadt, FRF a decis să schimbe formatul.
Oficial, conducătorii federaţiei au invocat alte motive pentru această alegere, dar adevărul este că principalul obiectiv a fost de a îşi creşte încasările.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Iar, pe lângă faptul că meciuri mai multe înseamnă încasări mai mari, şi prezenţa echipelor importante din Liga 1 în ultimele runde este importantă, pentru a creşte interesul pentru acele meciuri.
Astfel a fost gândit noul format, unul nemaizăut mai nicăieri în lume, cu şase echipe în grupă, care dispută doar trei meciuri însă, unele doar acasă, altele doar în deplasare.
Noul format a cauzat doar haos până acum şi a avut şi efecte mai puţin plăcute asupra formaţiilor precum CFR, FCSB sau Universitatea Craiova, conform lui MM Stoica.
Managerul general de la FCSB a dezvăluit că, în ciuda faptului că s-a jucat cu stadionul plin, vicecampioana nu va primi niciun ban de pe urma partidei cu UTA din Cupă, deşi în campionat banii se împart.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali, lovit unde îl doare cel mai rău
Mai mult, FCSB nu va încasa nimic nici din celelalte două meciuri din Cupa României, de asemenea deplasări, dar va trebui să scoată bani din buzunar pentru acestea, la fel ca celelalte echipe din prima urnă.
Această lovitură e primită de Gigi Becali unde îl doare mai rău, la portofel, iar o sumă uriaşă de bani a fost pierdută de FCSB.
Dacă ar fi găzduit măcar unul dintre meciuri sau ar fi primit o treime din încasările de pe bilete, aşa cum se procedează în Liga 1, costurile pentru deplasare nici nu s-ar fi resimţit.
”Umările la noi sunt că practic suntem eliminaţi de Cojocaru din Cupa României. Noi suntem o echipă 'protejată', fiind a doua echipă din România anul trecut, normal că ni s-a dat un traseu foarte 'simplu'.
Avem mari 'avantaje' faţă de celelalte competitoare, jucând toate meciurile în deplasare. E incredibil aşa ceva! (n.r. cu încasările cum sunteţi?) Nu avem nicio legătură, niciun leu.
În schimb, plătim la greu. Nu luăm nimic şi în schimb ne plătim... ştii că preţurile nu sunt...”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
După meciul cu Anderlecht, Gigi Becali a dezvăluit că FCSB a vândut bilete de 600.000 de euro. Totuşi, desigur că meciurile din Cupă nu pot fi considerate echivalente, dar cel puţin 100.000 de euro s-ar fi putut strânge din tichete.
- Citește și
- VIDEO | Juventus - Empoli 4-0. Răzvan Marin, integralist împotriva ”Bătrânei Doamne”
- A plecat în afară acum şase ani, dar s-a întors cu coada între picioare! Ce s-a întâmplat cu una dintre speranţele naţionalei: ”Încercam să îl temperăm” | EXCLUSIV
- ”Să nu se supere Gică pe mine”. MM Stoica şi Gigi Becali, cu ochii pe jucătorul-revelaţie din Liga 1: ”Acum e fotbalist”
Afla mai multe despre: gigi becali