Ronalod Deaconu, una dintre revelaţiile actualului sezon, a discutat despre un posibil transfer la FCSB.
Ronaldo Deaconu a fost una dintre marile surprize ale campionatului de abia încheiat. ”Playmaker-ul” lui Gaz Metan a fost forţa creativă din mijlocul terenului pentru medieşeni şi a cărat, pe alocuri, echipa în spate.
În 39 de meciuri jucate, fostul junior al lui Twente a reuşit să puncteze de 11 ori şi să ofere 14 pase decisive. Şase dintre aceste assist-uri au venit în play-out, cu trei mai mult decât cel mai apropiat urmăritor.
Gigi Becali s-a lovit de un nou refuz!
În urma prestaţilor de senzaţie ale lui Deaconu, mai multe echipe din ţară şi din afară au devenit interesate de serviciile sale. Printre ele, şi FCSB-ul încerca să îl aducă pe starul Gaz Metanului, însă acesta nu ar fi interesat să semneze cu trupa lui Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din punctul de vedere al lui Deaconu, acesta nu este un moment potrivit de a semna cu FCSB, întrucât echipa nu se află la nivelul la care jucătorul doreşte să ajungă. Concurarea pentru trofee şi obţinerea unei convocări la naţională reprezintă obiective mai realiste pentru Ronaldo de România la o echipă din afară decât la FCSB, astfel că acesta nu va semna cu bucureştenii.
”Nu aş vrea să mă duc, nu cred că este momentul să mă duc acolo. Domnul Becali este un om extraordinar pentru fotbalul din România, care a făcut multe, a salvat multe echipe, însă nu ştiu, poate, pentru cariera mea, e important să fac alt pas.
Îmi doresc să merg undeva unde dezvoltarea mea fotbalistică să fie pe primul loc şi unde să am şanse să prind naţionala. Nu aş vrea să mă duc la FCSB, nu cred că este momentul să mă duc acolo. Îmi doresc să fac performanţă, vreau să prind echipa naţională pentru că este principalul scop al carierei mele”, a declarat Deaconu, pentru as.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ronaldo deaconu, gigi becali, gaz metan mediaş, fcsb