You are here:

Golgheterul Universităţii Craiova, la un pas de o rivală din play-off: ”Jovan Markovic este cel mai bun jucător pe care l-am întâlnit”

Golgheterul Universităţii Craiova, la un pas de o rivală din play-off: ”Jovan Markovic este cel mai bun jucător pe care l-am întâlnit”
Comentarii

Jovan Markovic a fost aproape de a semna cu altă formaţie din Liga 1, înainte de a ajunge la Craiova.

La una dintre ultimele acţiuni ale lui Mirel Rădoi pe banca echipei naţionale, fostul selecţioner trecea printr-o ”criză” în comparimentul ofensiv, astfel că l-a convocat pe tânărul Jovan Markovic.

Era prima dată când vârful prindea lotul echipei naţionale, la scurt timp după revenirea din împrumutul de la Academica Clinceni, cât încă reprezenta rezerva la Koljic la Craiova.

Markovic a lăsat de dorit în minutele prinse şi a încasat multe critici pentru cum s-a prezentat, însă, doar câteva luni mai târziu, situaţia este complet alta.

”Tricolorul” a devenit golgheterul Universităţii Craiova şi şi-a asigurat locul în primul 11 al oltenilor, în faţa mult mai experimentatului Koljic.

Totuşi, cariera lui Markovic ar fi putut lua o întreg altă traictorie, în urma Cupei Danone din 2013, la care atacantul a fost golgheter.

Pe lângă Craiova, Hagi se mai interesa de jucător, dar antrenorul de la juniori al lui Markovic, Radu Nicolae, a dezvăluit că plecarea în Bănie părea atunci opţiunea mai bună.

Golgheterul Universităţii Craiova, la un pas de o rivală din play-off

L-am sfătuit mereu şi am o relaţie extraordinară cu el ( n.r. Jovan Markovic). Jucam împreună toate meciurile pe care le aveam la Caracal.

Când am câştigat Cupa Hagi Danone, în 2013, Alin Fica de la CFR Cluj a fost cel mai bun jucător al turneului, iar Markovic a fost golgheter.

Jovan Markovic a plecat la Craiova de mic, însă după finala de la Arad din Cupa Danone, Gică Hagi a vrut să îl ia.

În acel moment, am decis că cea mai bună opţiune este să crească la Universitatea Craiova.

Markovic este cel mai bun jucător sub 21 de ani din România, are nişte calităţi extraordinare.

Cine spune că este gras nu l-a văzut pe el fără tricou, Jovan are foarte multă masă musculară.

Este un jucător masiv, iar din cauza asta nu poate să alerge foarte mult, însă are nişte calităţi individuale excepţionale.

Din punctul meu de vedere, Markovic este cel mai bun jucător pe care l-am întâlnit în 15 ani ca antrenor, punea mingea la mijlocul terenului şi dădea gol din poartă în poartă.

Nu exista vreun fundaş care să îi creeze probleme în perioada junioratului”, a declarat Dan Nicolae, pentru Fanatik.

Afla mai multe despre: jovan markovic 

viewscnt
Articole similare