You are here:

Golul şi recordul! Robert Lewandowski a intrat în istorie, după ce a marcat un hat-trick la debutul în Champions League pentru FC Barcelona

Golul şi recordul! Robert Lewandowski a intrat în istorie, după ce a marcat un hat-trick la debutul în Champions League pentru FC Barcelona
Comentarii

Robert Lewandowski a marcat un hat-trick la debutul în Champions League pentru FC Barcelona şi a intrat în istorie.

Robert Lewandowski s-a transferat în vară de la Bayern Munchen la FC Barcelona şi a luat cu el şi golurile. Atacantul polonez marchează pe banda rulantă şi la formaţia catalană, aşa cum o făcea odinioară şi în Bavaria.

După ce a luat pe sus campionatul din Spania, unde a marcat cinci goluri în patru meciuri şi conduce deja în clasamentul golgheterilor, Lewandowski a făcut cunoştinţă şi cu aerul din Champions League din postura de jucător al Barcelonei.

Robert Lewandowski a intrat în istorie, după ce a marcat hat-trick-ul din Champions League 

Chiar la debut, maşinăria de goluri a lui Xavi a fost autorul unui hat-trick de senzaţie. În victoria la scor (5-1) în faţa cehilor de la Viktoria Plzen, atacantul de 34 de ani a avut o evoluţie entuziasmantă şi a marcat trei goluri în poarta adversă.

Cu aceste goluri, polonezul a stabilit un nou record în fotbalul european. Conform specialiştilor de la OptaJoe, Lewandowski este primul jucător care înscrie câte un hat-trick în Champions League pentru trei echipe diferite: unul pentru Borussia Dortmund, patru pentru Bayern Munchen şi cel de acum pentru ”Barca”.

Până în momentul de faţă, ”Lewa” a marcat opt goluri în cinci meciuri disputate în tricoul catalanilor.

Afla mai multe despre: lewandowskiliga campionilorbarcelona 

viewscnt
Articole similare