Ramos a fost o surpriză pentru lumea fotbalului, după ce i-a luat locul de titular în echipa Portugaliei lui Cristiano Ronaldo. Jucătorul s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a făcut un meci perfect.
Echipa naţională a Portugaliei a întrecut marţi seara, scor 6-1, reprezentativa Elveţiei, în ultimul meci din optimile Cupei Mondiale, în care Goncalo Ramos a înscris trei goluri. Lusitanii s-au calificat în sferturile competiţiei, unde vor întâlni Marocul.
Goncalo Ramos, în vârstă de 21 de ani, a devenit noul star al naţionalei Portugaliei, marţi seară, la meciul cu Elveţia, scor 6-1, la care a marcat trei goluri.
După meci, tânărul atacant a oferit mai multe declaraţii. El susţine că Ronaldo l-a încurajat şi a ajutat toată echipa, chiar dacă a intrat pe teren doar în minutul 74.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”El m-a încurajat!”
“Încă nu m-am uitat la toate mesajele primite, dar părinţii mei şi cei mai buni prieteni m-au sunat. Nici în cel mai frumos vis nu m-am gândit că voi fi titular în fazele eliminatorii. Nu m-am gândit că voi fi titular şi voi marca trei goluri în primul meu meci ca titular, voiam doar să joc.
Cristiano, fiind căpitanul nostru, a făcut ce face mereu, ne-a ajutat, ne-a încurajat, nu doar pe mine, toată echipa”, a declarat tânărul fotbalist la finalul confruntării cu Elveţia.
Goncalo Ramos, premieră deosebită la Campionatul Mondial
Goncalo Ramos a reuşit hat-trick-ul cu alte două goluri, în minutele 51 şi 67, Raphael Guerreiro a înscris în minutul 55, iar Rafael Leao a închis tabela în minutul 90+2. Golul elveţienilor a venit în minutul 58, marcat de Manuel Akanji.
Goncalo Ramos a fost vedeta reprezentativei conduse de Fernando Santos. Cel care i-a luat locul lui Cristiano Ronaldo în echipa de start a avut o prestaţie deosebită.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Atacantul în vârstă de 21 de ani al celor de la Benfica Lisabona este primul jucător care reuşeşte un hat-trick la Campionatul Mondial din Qatar. A dat cele trei goluri într-un interval de joc de 50 de minute.
Mai mult, acesta a reuşit şi o pasă decisivă, la golul lui Raphael Guerreiro, din minutul 55.
În cele din urmă, în minutul 73 al partidei cu Elveţia, Goncalo Ramos a fost înlocuit de Cristiano Ronaldo, care nu a reuşit nimic deosebit în timpul petrecut pe teren.
Afla mai multe despre: cupa mondială-goncalo ramos-cristiano ronaldo