You are here:

Guvernul australian contraatacă după ce Novak Djokovic a ieşit câştigător! Cum vor să-l încurce pe sârb

Guvernul australian contraatacă după ce Novak Djokovic a ieşit câştigător! Cum vor să-l încurce pe sârb

Tenis

Comentarii

Avocatul guvernului, Christopher Tran, a declarat, luni, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei de intrare în ţară a tenismenului Novak Djokovic, după ce instanţa din Melbourne a decis să revoce prima anulare.

Procesul lui Novak Djokovic

Tan a precizat că ministrul Imigrării se va gândi acum dacă îşi va exercita "puterea personală de anulare”, chiar dacă judecătorul Anthony Kelly a casat decizia ministrului Afacerilor Interne de a anula viza primită de jucătorul sârb.

Judecătorul Kelly i-a spus lui Tan că apreciază avertismentul. El a avertizat, la rândul său, că, dacă ministrul ia decizia de anulare, Djokovic nu se poate întoarce timp de trei ani în Australia şi hotărârea ar putea fi atacată din nou.

Instanţa a revocat, luni, anularea vizei de către autorităţile federale australiene a vizei de intrare în ţară a tenismenului sârb Novak Djokovic, informează The Age.

Judecătorul Anthony Kelly a anulat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Lui i se va returna paşaportul, judecătorul Kelly ordonând să fie eliberat imediat din detenţia pentru imigranţi.

Audierile în cazul vizei anulate a numărului 1 mondial au început, luni dimineaţa, la Melbourne.

Mai întâi, liderul ATP a primit permisiunea de a părăsi hotelul de carantină pentru a urmări procedurile de la tribunal în alt loc din Melbourne. El a părăsit hotelul de izolare în care a fost plasat, la sosirea în Australia.

Lui Djokovic, în vârstă de 34 de ani, i s-a anulat viza la sosirea în Melbourne la jumătatea săptămânii trecute şi de atunci se află la un hotel de carantină. Tenisemnul a făcut apel.

El a venit în Australia pentru a participa la Australian Open, primul grand slam al anului, care începe la 17 ianuarie.

Afla mai multe despre: novak djokovicnovak djokovic proces 

viewscnt
Articole similare