You are here:

Hackerul Rui Pinto, aflat la originea Football Leaks, vrea să colaboreze cu justiţia portugheză

Hackerul Rui Pinto, aflat la originea Football Leaks, vrea să colaboreze cu justiţia portugheză

Diverse

Comentarii

Aflat în arest la domiciliu, hackerul Rui Pinto, care a declanşat dezvăluirile Football Leaks, şi-a manifestat dorinţa de a coopera cu justiţia portugheză, relatează lequipe.fr.

Rui Pinto şi-a schimbat poziţia şi este dispus să colaboreze cu justiţia, a subliniat judecătorul în ordinul privind arestarea la domiciliu.

Judecătorul şi-a justificat decizia de a-l plasa în arest la domiciliu pe Pinto prin faptul că riscul de a fugi este minim "având în vedere controalele extrem de ridicate la frontiere din cauza pandemiei de coronavirus". "El va beneficia, ca orice alt cetăţean, de cele mai bune condiţii posibile pentru a fi sănătos şi în siguranţă", a mai spus judecătorul.

În septembrie 2019, Rui Pinto a fost pus sub acuzare pentru 147 de delicte, între care se numără extorcare în formă agravată şi sabotaj informatic.

Pinto a obţinut documentele publicate de consorţiul de instituţii mass-media European Investigative Collaborations. Stabilit la Budapesta, din 2015, Rui Pinto a făcut posibil accesul la zeci de milioane de documente oficiale, multe arătând nereguli grave în fotbalul european - evaziune fiscală, fraudă, corupţie - pe baza cărora au fost deschise anchete în mai multe ţări vest-europene.

Afla mai multe despre: rui pinto 

viewscnt
Articole similare