You are here:

Hagi, gata de o tranzacţie spectaculoasă! Viitorul, de vânzare. "Poate ceda peste 50% din acţiuni"

Hagi, gata de o tranzacţie spectaculoasă! Viitorul, de vânzare. "Poate ceda peste 50% din acţiuni"

Superliga

Comentarii

Gheorghe Hagi pare dispus să cedeze pachetul majoritar de acţiuni deţinute la Viitorul, clubul fiind în acest moment într-un proces de evaluare. Dezvăluirea a fost făcută de preşedintele clubului, Cristian Bivolaru.

Colaboratorul lui Hagi spune că, odată terminat auditul, Hagi va fi dispus să se aşeze la masa negocierilor cu potenţialii investitori şi ar putea ceda peste 50% din acţiunile clubului. 

Calculele lui Hagi sunt simple: îşi doreşte ca Viitorul să nu mai depindă exclusiv de vânzarea de jucători pentru asigurarea bugetului, astfel încăt să-şi permită în viitor să ţină cei mai buni fotbalişti.

"Suntem în continuare într-un proces de evaluare a clubului, un audit. După care, doritorii, potenţialii parteneri, văzând concluziile raportului, îşi vor exprima interesul. Am fost în negocieri, acum suntem în faza în care oamenii aşteaptă să vadă rezultatele concrete ale evaluării.

Cu siguranţă, există posibilitatea ca Gică Hagi să vândă mai mult de 50% din pachetul de acţiuni. Însă eu cred că va dori să-şi oprească o parte din acţiuni, măcar dintr-o chestiune sentimentală. El caută o soluţie pentru consolidarea bugetului, pentru a nu mai fi într-o situaţie precum cea din ultimii ani, când am fost nevoiţi să vindem jucători pentru a crea un buget competitiv. E nevoie de bani şi pentru alte lucruri la club, cum ar fi construirea unor facilităţi. Avem un hotel în construcţie în incinta bazei, de 4.000 de metri pătraţi, pentru care e nevoie de câteva milioane", a declarat Cristian Bivolaru la Pro X. 

Campioană en-titre a României, Viitorul a început slab noul sezon, căderea fiind provocată şi de faptul că Hagi a decis să renunţe la cei mai buni jucători. În prezent, Viitorul ocupă locul 7 în Liga 1, cu 20 de puncte strânse în primele 14 etape. 

Afla mai multe despre: gheoghe hagiviitorulvanzare 

viewscnt
Articole similare