You are here:

Hagi se teme de Chiajna: "Au lot bun şi un antrenor care are mulţi ani în fotbal"

Hagi se teme de Chiajna: "Au lot bun şi un antrenor care are mulţi ani în fotbal"

Superliga

Comentarii

Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, susţine că partida de la Chiajna este una dificilă, formaţia gazdă având un lot bun, cu jucători şi cu un antrenor experimentaţi. El spune că va face schimbări în formaţie şi va da şansa să joace fotbaliştilor care au făcut-o mai puţin în acest început de sezon.

Hagi a declarat sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, că meciul de la Chiajna va fi unul foarte greu, elevii săi urmând să se adapteze la teren şi la adversar.

“Cu Chiajna în deplasare cu siguranţă va fi un meci foarte greu. Va trebui să ne adaptăm la  teren, să ne adaptăm la adversar. În campionat suntem încă la început. Venim după un insucces acasă pe care nu l-am aşteptat, dar echipa a jucat fotbal, am dominat, nu am marcat”, a afirma Hagi.

Antrenorul Viitorului a mai spus că formaţia adversă are un lot foarte bun, cu jucători experimentaţi şi un antrenor cu mulţi ani în fotbal.

“Avem meci în deplasare unde trebuie să facem un joc foarte bun, exact, să încercăm să-l câştigăm. Chiajna are un lot foarte bun, experimentat, cu jucători care ştiu să se mobilizeze, un antrenor care are mulţi ani în fotbal, cunoaşte bine Divizia A, a fost şi la loturile naţionale. Cu siguranţă vom avea un meci dificil”, a afirmat Hagi.

El a spus că probabil va face schimbări în formaţie şi va da şanse fotbaliştilor care au evoluat mai puţin în acest început de sezon. Hagi a precizat că Artean şi Luchin vor fi în teren la Chiajna, iar Măţan şi Pitu sunt refăcuţi după accidentări.

Antrenorul Viitorului s-a referit apoi şi la şansele pe care le au formaţiile româneşti să se califice mai departe în cupele europene.

“Steaua şi-a rezolvat în mare măsură calificarea. CFR este o echipă puternică. A fost puţin suprinsă la primul meci acasă. Are jucători de experienţă, va trebui să aibă mai mult curaj şi se poate întoarce rezultatul.  Noi sper să ne ridicăm la un nivel bun, îi ştim pe olandezi, dacă le dai timp de gândire devin periculoşi. Sperăm să facem acolo 90 de minute foarte bune şi avem o şansă”, a precizat Hagi.

Meciul dintre Concordia Chiajna şi Viitorul va avea loc luni, de la ora 21.00, în direct la Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: hagichiajnaviitorul 

viewscnt
Articole similare