Simona Halep a câştigat cu greu meciul cu Magdalena Rybarikova, scor 4-6, 6-2, 6-3, şi s-a calificat în sferturlle turneului de la Stuttgart. Liderul mondial a avut probleme medicale, iar în primul set a cerut intervenţia doctorului.
În primul set, la 5-4 pentru Rybarikova, Halep a acuzat dureri la spate şi la piciorul drept. În al doilea set, românca a primit sfaturi pe teren de la Andrei Pavel, când scorul era 2-1 pentru Rybarikova.
"Am simţit dureri la musculatură, dar nu am vrut să mă opresc", a spus Halep după meci.
Românca s-a impus într-o oră şi 52 de minute şi acum are un bilanţ de 4-2 în faţa Magdalenei Rybarikova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona Halep a fost direct acceptată în manşa a doua la Stuttgart. Ea o va întâlni în faza următoare pe câştigătoarea meciului dintre Laura Siegemund, locul 100 WTA şi Coco Vandeweghe, locul 16 WTA.
În 2017, Halep a ajuns până în semifinale la Stuttgart, fiind eliminată de sportiva germană Laura Siegemund, care a şi câştigat apoi turneul.
HALEP - RYBARIKOVA 4-6 / 6-2 / 6-3
BREAK Halep! După un început ezitant, Simona e la controlul partidei.
REBREAK Halep! Simona îşi recuperează serviciul pierdut
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
BREAK Rybarikova! Început slab de set pentru Simona.
A început setul decisiv.
SET HALEP! Simona a făcut un set perfect, iar meciul merge în decisiv.
BREAK şi pentru Simona Halep! Avans în setul secund.
BREAK Rybarikova! Halep îşi pierde serviciul.
Rybarikova n-are emoţii şi serveşte bine. 1-1.
Simona îşi face, cu greu, serviciul şi are 1-0.
A început setul al doilea.
SET RYBARIKOVA! Simona cedează primul set, scor 4-6.
Simona serveşte bine şi rămâne în set. 4-5.
BREAK Rybarikova! Simona Halep îşi pierde serviciul. 3-4.
Atât Halep cât şi Rybarikova şi-au reglat serviciul, iar egalitatea se păstrează în continuare.
Început cu break-uri pentru ambele sportive.
Magdalena Rybarikova s-a impus, scor 6-2, 6-2, după o oră şi 16 minute.
Sportiva slovacă a întâlnit-o pe Halep de cinci ori, scorul general fiind 3-2 pentru româncă. Ultima dată, cele două au fost adversare în 2017, în turul doi la Beijing, meci la care Rybarikova a abandonat.
Meciul Halep - Rybarikova se va juca miercuri, în jurul orei 21:45.
Simona Halep a oferit un interviu pentru site-ul WTA, înaintea turneului de la Stuttgart. Sportiva din România va intra în competiţie, astăzi, de la ora 21:00, împotriva jucătoarei Magdalena Rybarikova din Slovacia. Partida va putea fi urmărită în format LIVEtext pe telekomsport.ro.
Simona Halep a vorbit despre profilul jucătoarei perfecte pe zgură şi despre calităţile de care trebuie să dispună aceasta pentru a avea succes.
"Putem spune că zgura este o suprafaţă care te solicită foarte mult din puncte de vedere mental. Trebuie să ai putere ca să rezişti în schimburile lungi şi să poţi alerga. Da, unii aleargă, alţii doar lovesc. În situaţia mea, trebuie să fiu puternică mental, dar să am putere şi în picioare. Mă simt încrezătoare, dar vom vedea.
E greu de explicat care e jucătoarea perfectă pe zgură. Cu stilul meu de joc am avut rezultate foarte bune, dar dacă ne uităm înapoi vedem că Sharapova a câştigat un Roland Garros. La fel au făcut Serena şi Muguruza. Ele lovesc foarte puternic.
Zgura de la Paris e mai rapidă ca cea de la Roma. Deci poate că e o şansă ca jucătorii care lovesc puternic să câştige, dar şi pentru mine, că îmi place să alunec pe zgură, să alerg şi să am mai mult timp pentru a vedea terenul şi să deschid unghiurile. Cu ambele stiluri de joc există posibilitatea să câştigi pe zgură", a spus Simona Halep pentru site-ul WTA.
Afla mai multe despre: rybarikova, simona halep, tenis, wta, stuttgart