You are here:

Halep, trădată chiar de o colegă de la FED Cup. Cum a învolburat apele Ostapenko

Halep, trădată chiar de o colegă de la FED Cup. Cum a învolburat apele Ostapenko

Simona Halep

Comentarii

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, câştigătoarea ediţiei de anul trecut a turneului de la Roland Garros, a confirmat, într-un interviu acordat cotidianului sportiv Marca din Madrid, că este bună prietenă cu românca Sorana Cîrstea.

"Am o prietenă bună în circuitul WTA, care este Sorana Cîrstea. Ea chiar a venit să mă viziteze la Riga şi ne-am distrat foarte mult. Vorbesc cu multe jucătoare, însă este adevărat că e dificil să ai prietene, pentru că în ziua următoare trebuie să le înfrunţi pe teren", a spus Ostapenko.

Referindu-se la finala câştigată anul trecut la Roland Garros, în faţa româncei Simona Halep, Ostapenko a precizat: "Acest succes m-a marcat, bineînţeles, pentru că totul s-a schimbat pentru mine după ce am câştigat la Roland Garros. Este puţin mai greu, pentru că acum toată lumea vrea să câştig. Iar acest lucru mă obligă să pregătesc foarte bine toate meciurile şi să joc la cel mai înalt nivel al meu. Nu este uşor, deoarece suntem tot timpul pe drumuri, cu schimbările orare pe care le implică acest lucru şi este obositor. Însă aceasta este cariera mea".

Jucătoarea letonă a mai spus că este "pregătită" să acceadă pe primul loc al clasamentului WTA. "Este adevărat că anul trecut au fost multe schimbări (în clasament), iar acest lucru demonstrează că nivelul în Top 10 este echilibrat. Este o bună ocazie pentru noile generaţii să îşi facă loc către vârf. Nu e uşor să ajungi numărul unu, însă muncesc pentru a deveni într-o zi", a mai spus Jelena Ostapenko.

Ostapenko a fost învinsă de românca Mihaela Buzărnescu, scor 6-1, 6-3, în turul al doilea la Doha (Qatar).

Afla mai multe despre: simona haleptradaresorana cirsteaostapenkoroland garosfrantadohaparis 

viewscnt
Articole similare