You are here:

Handbal: Dinamo, Steaua şi CSM Bucureşti, norocoase la tragerea la sorţi în Cupa României FAN Courier

Handbal: Dinamo,  Steaua şi CSM Bucureşti, norocoase la tragerea la sorţi în Cupa României FAN Courier

Handbal

Comentarii

Noul sezon al Cupei României FAN Courier va debuta la 17 octombrie, cu faza 16-imilor de finală, meciuri care se vor desfăşura într-o singură manşă.

Din acest an competiţional, sistemul de desfăşurare al turneului s-a schimbat, astfel că la start vor fi 31 de echipe, 14 din Liga Zimbrilor şi 17 din Liga Naţională. În acest context, vor fi 15 meciuri, iar o echipă – CSM Bucureşti, conform tragerii la sorţi – va sta şi va intra în luptă direct în optimi.

La câteva zile distanţă după ce vor juca în Champions League, respectiv SEHA League, Dinamo şi Steaua Bucureşti se vor duela în Cupa României FAN Courier cu adversari mult mai slabi cotaţi.

Campionii de la Dinamo, câştigători ai Supercupei în acest debut de sezon, au un program aglomerat în perioada următoare.  Vor juca la 14 octombrie  în Liga Campionilor cu Wisla Plock, din Polonia, iar apoi revin în competiţia internă, trei zile mai târziu, pentru confruntarea cu Medgidia, din 16-imile Cupei. 

”Tragerea la sorţi a fost bună pentru noi, era necesar un meci mai uşor, având în vedere traseul nostru din competiţiile internaţionale. Ne bucurăm şi de faptul că am evitat o deplasare  mai lungă... până la Medgidia mergem pe autostradă, dar poate vorbim cu ei să vină să jucăm meciul la Bucureşti. Pentru Dinamo, Cupa României este unul dintre principalele obiective” - Daniel Georgescu, preşedinte Dinamo.

Steliştii vin din SEHA Liga, direct în Cupa României

Steaua, echipa cu cele mai multe Cupe ale României câştigate, 9, are parte de o lună de foc, cu confruntări în Cupa României, Liga Naţională, SEHA Liga, dar şi Cupa EHF. Totuşi, ei au avut noroc la tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României şi vor da piept cu CSM Făgăraş. Cu cinci zile înainte de acest duel, steliştii au meci în EHF, cu Maccabi Le Zion, iar cu o zi înainte de jocul din Cupa României îi întâlnesc pe croaţii de la Nexe, în SEHA Liga.

”Nu suntem ghinionişti, jucăm acasă şi avem prima şansă. Nu era ok dacă picam cu o echipă mai puternică, a fost o tragere echilibrată, nu spun neapărat avantajoasă. Cu o zi înainte avem meci de SEHA Liga, momentan  gestionăm bine situaţia, echipa merge bine, contează faptul că jucăm cu echipe de top din Europa, ne ajută ca experienţă şi nivel de joc, jucăm mai pragmatic, sunt meciuri e care le jucăm la victorie, nu putem evolua doar pentru spectacol. Meciul cu Făgăraş nu este doar un antrenament, necesită o abordare serioasă, îi respectăm. Această confruntare ne ţine în priză, nu ne deconectează. Nu cred că vor fi surprize acum, ci probabil din turul următor al Cupei României” - Andrei Cian, manager CSA Steaua.

"Tigrii" de la CSM întră direct în optimi

CSM Bucureşti a fost cea mai norocoasă echipă la tragerea la sorţi, având tur liber în 16-imile Cupei.

” Orice competiţie naţională reprezintă un obiectiv pe care conducerea clubului ni-l impune. Acum doi ani am câştigat Cupa, am fost de două ori vicecampioni naţionali, avem pretenţii.  În acest sezon ne dorim titlul în Liga Zimbrilor, Cupa României şi chiar câştigarea Cupei Challenge. Avem program încărcat şi de aceea mă bucur că am scăpat de primul tur din Cupa României, pentru că orice deplasare înseamnă oboseală fizică şi mentală pentru toată lumea. Am fost extrem de norocoşi şi invidiaţi la această tragere la sorţi, a fost un loc vacant şi noi l-am nimerit. Cupa României este o competiţie a surprizelor, dar acum nu cred că pot exista surprize mari!” – Sorin Uţică, organizator competiţii CSM Bucureşti.

Deţinătoarea trofeului, AHC Dobrogea Sud Constanţa va evolua contra celor de la Botoşani, iar  SCM Politehnica Timişoara va juca cu HC Sibiu, din Divizia Naţională.

”Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, avem un meci facil, putem să testăm echipa. Singurul impediment este faptul că avem o deplasare lungă. Cupa este un obiectiv important, tindem să ajungem cât mai sus şi să aducem Dobrogea Sud la nivelul la care era HCM Constanţa. Se cerne sita deja şi următoarele etape ale competiţiei vor fi mult mai echilibrate. Având în vedere valoarea celor două ligi, vor fi meciuri de antrenament aceastea din Cupă, în care echipele din Liga Zimbrilor îşi vor testa jucătorii care au evoluat mai puţin. În proportie de 95 la sută nu trebuie să ne aşteptăm la surprize” - Osman Yuksel, antrenor juniori AHC Dobrogea Sud Constanţa.

”A fost o tragere la sorţi cu noroc, nu e nici o deplasare lungă. Diferenţa dintre Liga Zimbrilor şi Liga Naţională este mare şi nu cred că vor fi surprize la acest nivel, dar mingea este rotundă... Avem ca obiectiv să jucăm cel puţin Final Four-ul în Cupa României.  Jocul de la Sibiu este unul de calificare, îl tratăm serios, mergem, jucăm şi ne calificăm mai departe. În vestiar se vorbeşte doar despre cupele europene şi pentru asta trebuie să mergem până în fazele finale şi să câştigăm Cupa” - Dan Dumitru, team-manager Timişoara

Programul 16-imilor Cupei României FAN Courier 

HC Dobrogea Sud Constanţa-CSM Botoşani

CSU Suceava-CS Unirea Sânicolau Mare

Minaur Baia Mare-CSU Piteşti

CSM Oradea-CSM Bacău

CSU Târgovişte-AHC Dunărea Călăraşi

Dinamo Bucureşti-CS Medgidia

CSM Şcolar Reşiţa-Potaissa Turda

HC Buzău-CNOT Braşov

CSM Alexandria-CSM Vaslui

CSA Steaua Bucureşti-CSM Făgăraş

CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu-”U” Cluj Napoca

CSM Sighişoara-CSU Galaţi

HC Sibiu-SCM Politehnica Timişoara

CSU Politehnica Timişoara-CSM Focşani

CSU Craiova-HC Szejke Odorhei

CSM Bucureşti - stă

*Meciurile se dispută la 17 octombrie, într-o singură manşă

Afla mai multe despre: cupa romaniei la handbal 

viewscnt
Articole similare