Antrenorul naţionalei României, Florentin Pera, a anunţat, duminică, lotul de 18 jucătoare pentru Campionatul Mondial, la care tricolorele vor debuta chiar de Ziua Naţională, cu Chile.
Lotul României este format din jucătoarele: portari - Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu; extreme stânga - Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan; interi stânga - Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Paşcan; centri - Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa; interi dreapta - Daria Bucur, Alicia Gogîrlă; extreme dreapta Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu; pivoţi - Nicoleta Balog, Lorena Ostase, Crina Pintea.
Naţionala României va pleca la Campionatul Mondial în 28 noiembrie, de la Cluj-Napoca. La ediţia din acest an, România va fi reprezentată şi de arbitrele Cristina Lovin şi Simona Stancu, respectiv Ana Maria Stoia şi Diana Carmen Ciulei, în calitate de observatori IHF.
Competiţia este găzduită de Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie - 18 decembrie), iar tricolorele vor juca în grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Echipa României este singura din lume care a evoluat la toate ediţiile Campionatului Mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul mondial, cristina neague, handbal feminin lot