You are here:

Handbal feminin | Vipers şi FTC Budapesta se vor confrunta în finala Ligii Campionilor, la Turneul F4 de la Budapesta

Handbal feminin | Vipers şi FTC Budapesta se vor confrunta în finala Ligii Campionilor, la Turneul F4 de la Budapesta

Handbal

Comentarii

Echipele de handbal feminin Vipers Kristiansand şi FTC Budapesta vor disputa finala Ligii Campionilor, în urma victoriilor de sâmbătă, în semifinalele Turneului Final Four de la Budapesta, în faţa formaţiilor Gyor ETO, respectiv Team Esbjerg. CSM Bucureşti şi Rapid Bucureşti au ratat calificarea la Turneul F4.

În prima semifinală de sâmbătă s-au confruntat gazda F4, Gyor ETO, şi deţinătoarea trofeului, Vipers, scor 35-37 (18-23), iar în cea de-a doua, FTC Budapesta – Team Esbjerg, scor 30-29 (13-17).

Astfel, în finala mică se vor duela, duminică, de la ora 16.15, învinsele Gyor ETO şi Team Esbjerg, iar pentru câştigarea Ligii Campionilor vor juca, de la ora 19.00, învingătoarele din semifinale, Vipers şi FTC Budapesta.

Ambele reprezentante ale României în Liga Campionilor, CSM Bucureşti şi Rapid Bucureşti, au ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta.

Rapid Bucureşti a avut o misiune aproape imposibilă în sferturi, cu deţinătoarea trofeului, Vipers (Norvegia), cu care a pierdut ambele manşe (25-31, 31-40). Tot două eşecuri a suferit şi CSM Bucureşti, cu danezele de la Team Esbjerg (28-32, 31-33).

Ultima dată, România a fost reprezentată la Turneul Final Four în 2018, când CSM Bucureşti obţinea medalia de bronz, la fel ca în 2017 şi după trofeul câştigat în 2016.

Afla mai multe despre: vipersftc budapestaliga campionilorhandbal feminin 

viewscnt
Articole similare