You are here:

Haos la FC Hermannstadt! Dani Coman nu mai suportă problemele financiare şi a scos adevărul la lumină. Fotbaliştii nu au mai primit banii din aprilie

Haos la FC Hermannstadt! Dani Coman nu mai suportă problemele financiare şi a scos adevărul la lumină. Fotbaliştii nu au mai primit banii din aprilie

Hermannstadt​

Comentarii

FC Hermannstadt a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, luni seară, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în etapa a treia din Superligă.

Dani Coman nu mai suportă problemele financiare şi a scos adevărul la lumină. Fotbaliştii nu au mai primit banii din aprilie

Pentru FC Hermannstadt a marcat Paraschiv, în minutul 53, iar pentru FC Botoşani a punctat Florescu, în minutul 72, din penalty. La Hermannstadt sunt cunoscute problemele financiare al echipei.

Echipa este neînvinsă în primele 3 etape, dar are grave probleme financiare. Dani Coman, preşedintele echipei din Sibiu, a făcut apel către autorităţile locale şi către companiile din Sibiu. El le-a cerut sprijinul pentru a susţine echipa. 

Dani Coman a dezvăluit că jucătorii nu şi-au mai primit salariile din luna aprilie. Coman a precizat că a luat în considerare să plece de la Hermannstadt, dacă problemele financiare nu se rezolvă. 

”Am crezut că, odată cu promovarea, lucrurile se vor schimba în bine. Din păcate, nu s-a schimbat absolut nimic, sunt aceleaşi probleme. Mă întreb în fiecare zi de ce se mai construieşte stadionul la Sibiu. Pentru ce? Dacă această echipă nu are pic de sprijin, nu există pic de interes de la nimeni din Sibiu, exceptând-o pe doamna Daniel Câmpean (n.r. - preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu), care ne-a ajutat atât cât a putut.

De ce la alte echipe, în alte judeţe, Buzău, Piteşti, Iaşi, Cluj, se pot finanţa echipele de către Primărie, iar la Sibiu nu? Dacă nu se vrea ca această echipă să facă performanţă, să ne spună, să ne luăm bagajele şi să plecăm! Am ajuns în situaţia în care îmi e ruşine să intru în vestiar. Nu e normal, am venit aici să mă ocup de fotbal.

Sunt jucători de mare caracter aici, niciodată n-au comentat nimic, indiferent unde s-au antrenat. Ce să le spunem, că aşteptăm banii din drepturile TV? Să aştepte în fiecare săptămână că se va întâmpla ceva la clubul ăsta?

Dacă nu vrem să supărăm oamenii, eu vreau să-i supăr pe toţi. Toţi oamenii de afaceri din Sibiu, autorităţile locale. Să se supere pe mine, dar să ajute echipa. Dani Coman şi-a îndeplinit obiectivul la Sibiu, dar este echipa sibienilor, nu a mea. Da, ia în calcul serios să plec, pentru că îmi doresc să fac performanţă.

Vreau ca toată lumea să fie mulţumită, să fie plătită la zi. Ultimul salariu a venit în luna aprilie. Gândiţi-vă cum vin jucătorii la antrenament! Dacă toată săptămâna stai şi te gândeşti că n-ai bani să-ţi plăteşti ratele la bancă, că ai familie, că îţi întreţii părinţii, nu poţi să te motivezi şi să joci. Dar băieţii au făcut-o exemplar de fiecare dată.

De şase luni, Ştefan Băcilă plăteşte singur la Hermannstadt. Nu mai poate! Sunt alte timpuri. Sunt extrem de multe probleme. Mă rezum la un singur apel: ajutaţi această echipă, că merită! Dacă nu, faceţi un tablou cu echipa asta, care a promovat, mai mult de atât nu se poate realiza.

Ce să le spun jucătorilor, că i-am minţit? Ce să-i spun lui Iliev, un portar de echipa naţională a Bulgariei? Că l-am minţit să vină la Sibiu, că vor fi lucrurile normale? Normalitatea e să ne dăm banii la zi, nu să întârziem trei luni. Butean a renunţat la peste 300.000 de euro de la CFR Cluj, ca să vină la Hermannstadt. Ce să-i spun?

Din păcate, am ajuns în situaţia în care este mai rău decât era la Astra. Ar trebui să facă un front comun autorităţile şi oamenii de afaceri din Sibiu, cu cei opt membri fondatori ai echipei. Mergând tot aşa, mergem în neant, nu vom realiza nimic! Păcat de aceşti jucători, de Măldăraşanu, e un antrenor cum nu cred că va mai avea Sibiul mult timp de acum încolo”, a spus Dani Coman.

Afla mai multe despre: fc hermannstadt-dani coman-superligă 

viewscnt
Articole similare