You are here:

Harlem Gnohere a prins transferul visat după FCSB! "Bizonul" a fost surprins la meciul echipei la care va fi prezentat oficial

Harlem Gnohere a prins transferul visat după FCSB! "Bizonul" a fost surprins la meciul echipei la care va fi prezentat oficial
Comentarii

Presa din Belgia a anunţat că fostul fotbalist al lui FCSB, Harlem Gnohere, a luat parte la partida dintre Mouscron şi Lille, scor 1-2, şi că va fi anunţat, în curând, drept noul atacant al grupării din Belgia.

Harlem Gnohere revine în Belgia

Mouscron trece prin câteva schimbări importante în acest sezon. Clubul belgian a fost cumpărat de patronul lui Lille, iar lotul va suferi câteva modificări, anunţă dhnet.be.

Sursa citată susţine că directorul sportiv al lui Mouscron, Luis Campos, se află pe ultima sută de metri cu negocierile pentru transferurile lui Harlem Gnohere şi Beni Badibanga. În curând, cei doi vor fi prezentaţi oficial la clubul din Belgia. 

Este şi o mutare care-i convine "Bizonului", care a plecat pe uşa din dos de la FCSB, după mai multe disensiuni cu Gigi Becali. Harlem Gnohere a înscris, în total, 50 de goluri în Belgia, la Virton, Charleroi, Westerlo, Mouscron şi Mons. 

Fotbalistul născut la Paris a ajuns în România în vara anului 2015, adus de Dinamo de Mircea Rednic. În primă fază, Gnohere venise să semneze cu Petrolul, însă ploieştenii l-au considerat prea gras, aşa că l-au refuzat. "Puriul" a avut răbdare cu "Bizonul", iar acesta a devenit idolul tribunelor din "Ştefan cel Mare", unde a marcat 24 de goluri în 59 de meciuri, într-un an şi jumătate.

Patronul lui Lille a cumpărat Royal Excel Mouscron

Gerard Lopez, patronul clubului francez Lille OSC, locul 4 în Ligue 1, a cumpărat gruparea belgiană Royal Excel Mouscron, care a fost antrenată în trecut de Mircea Rednic.

Mouscron a obţinut in extremis dreptul de a participa în prima ligă belgiană, sezonul viitor,  graţie unei scrisori de intenţie semnată de Gérard Lopez, acesta din urmă oferind suport logistic şi financiar de 6 milioane de euro. Lopez a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al Royal Excel (94 la sută) de la Pairoj Piempongsant.

Afla mai multe despre: harlem gnoheremouscronfcsbgigi becali 

viewscnt
Articole similare