You are here:

HC Dunărea Brăila a anunţat că se retrage din Cupa României după ce nouă persoane din echipă au fost depistate cu COVID-19!

HC Dunărea Brăila a anunţat că se retrage din Cupa României după ce nouă persoane din echipă au fost depistate cu COVID-19!

Handbal

Comentarii

Clubul de handbal Dunărea Brăila a anunţat, miercuri, printr-un comunicat oficial, că s-a retras din Cupa României, după ce nouă persoane din cadrul clubului au fost depistate cu COVID-19.

Redăm mai jos, în integralitate, comunicatul emis de HC Dunărea Brăila:

"În urma testărilor făcute în vederea participării la Cupa României Fan Courier, în cadrul echipei a fost depistat un număr de 9 persoane cu rezultat pozitiv cu SARS COV -2 şi doar 8 persoane au rămas apte pentru disputarea meciului programat în data de 3 septembrie 2020.

Am făcut toate demersurile posibile pentru a participa la meci deoarece eram nerăbdători să reîncepem competiţiile oficiale, după o pauză aşa de lungă.

În semn de respect pentru Federaţia Română de Handbal, competiţia Cupa României Fan Couriei şi faţă de toate echipele participante la această competiţie, dar mai ales pentru sănătatea tuturor, clubul nostru a luat decizia de a nu se prezenta la această competiţie.

Respectăm dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viaţa privată a jucătoarelor noastre motiv pentru care nu vom preciza numele acestora.

În aceste momente dificile avem nevoie de linişte, înţelegere dar mai ales de sprijinul necondiţionat al celor care iubesc această echipă.

Dorim multă sănătate tuturor şi le mulţumim celor care înţeleg situaţia dificilă prin care trecem!"
, se arată în comunicatul celor de la Brăila.

Afla mai multe despre: hc dunarea brailahandbalcovid-19cupa romaniei 

viewscnt
Articole similare