Formaţia Juventus Torino, liderul din Serie A, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Internazionale Milano, într-un meci din etapa a XXXV-a a campionatului Italiei, în care gazdele au fost aproape de victorie deşi au avut un jucător eliminat înainte de minutul 20.
La finalul partidei, Gonzalo Higuain, marcatorul golului decisiv, a afirmat că echipa s-a va da şi ultimul strop de energie pentru a-şi asigura titlul în această ediţie de campionat.
"Asta este frumuseţea fotbalului. Meciul trecut am pierdut în ultimul minut contra lui Napoli, astăzi soarta ne-a surâs nouă. Am arătat o foame, setea de victorii pe care această echipă o are. Vom lupta până la moarte să câştigăm al 7-lea titlu consecutiv în Serie A.
Inter a făcut un meci grozav. A fost meciul decisiv pentru trofeu, era crucial să câştigăm. Am mai marcat pe acest stadion, dar de fiecare dată împotriva lui AC Milan. Este prima dată când marchez contra lui Inter. Este un sentiment de nedescris.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu am nicio luptă directă cu Icardi. Este un atacant foarte bun, a marcat un gol frumos. S-a luptat mult şi îl felicit pentru evoluţia sa", a declarat Higuain pentru Sportmediaset.it.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: higuain, juventus, campionatul italiei,