You are here:

Hugo Vieira, primul gol în Liga 1. Acum aproape zece ani era achiziţionat de Benfica. La Steaua Roşie a făcut senzaţie!

Hugo Vieira, primul gol în Liga 1. Acum aproape zece ani era achiziţionat de Benfica. La Steaua Roşie a făcut senzaţie!

FCU Craiova

Comentarii

FC U Craiova a marcat primul gol în partida cu Dinamo prin portughezul de 32 de ani, Hugo Vieira.

Născut la Barcelos, în Portugalia, Hugo Filipe da Costa Oliveira a început fotbalul la Santa Maria.

Omul care a deschis scorul pentru FC U Craiova în partida cu Dinamo avea să impresioneze în cele trei sezoane petrecute la Gil Vicente, acolo unde a marcat de 20 de ori.

A fost momentul în care Benfica l-a remarcat. Cel mai iubit club de fotbal al Portugaliei l-a transferat în mai 2012, iar Hugo Vieira a semnat un contract pe patru sezoane. Nu a jucat pentru Benfica, ci a fost împrumutat la Sporting Gijon şi Gil Vicente, înainte ca Braga să-l transfere definitiv.

În afara Portugaliei, noul atacant din Bănie a jucat la Bordeaux, Torpedo Moscova, Steaua Roşie, Yokohama, Sivasspor şi Hokkaido Consadole. Pentru vecinii de peste Dunăre a jucat excelent, marcând de 28 de ori în 51 de meciuri şi contribuind la titlul de campioană bifat de gruparea din Belgrad.

Hugo Vieira a fost adus în această vară în Bănie, iar la primul meci pe teren propriu, a marcat în poarta lui Dinamo.

Afla mai multe despre: hugo vieira 

viewscnt
Articole similare