You are here:

I-a dat speranţe, dar apoi l-a distrus! Roger Federer l-a învins în trei seturi pe Berdych şi e pentru a 14-a oară în semifinale la Australian Open

I-a dat speranţe, dar apoi l-a distrus! Roger Federer l-a învins în trei seturi pe Berdych şi e pentru a 14-a oară în semifinale la Australian Open

Tenis

Comentarii

Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 2 ATP şi deţinătorul trofeului, s-a calificat a 14-a oară în ultimii 15 ani, în semifinalele Australian Open, după ce l-a învins, miercuri, cu scorul de 7-6 (1), 6-3, 6-4, pe cehul Tomas Berdych, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 19.

Federer a avut probleme în primul set, când a fost condus cu 5-2 şi a salvat o minge de set, la scorul de 5-3 şi alta la 6-5. Scăpat din această situaţie, elveţianul s-a impus apoi destul de uşor, după două ore şi 14 minute de joc.

Roger Federer nu a pierdut niciun set la această ediţie a AusOpen. El a câştigat de cinci ori turneul de la Melbourne.

În faza următoare, Federer va evolua cu sud-coreeanul Hyeon Chung, locul 58 ATP, care l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-4, 7-6 (5), 6-3, pe americanul Tennys Sandgren, locul 97 ATP, pentru a ajunge în premieră în penultimul act la un grand slam.

În cealaltă semifinală se vor întâlni croatul Marin Cilici, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 6, şi britanicul Kyle Edmund, locul 49 ATP.

Afla mai multe despre: federerberdychaustralian open 

viewscnt
Articole similare