You are here:

I-a luat faţa lui Paul Pogba! Victor Lindelof a fost declarat cel mai bun jucător al lui Manchester United în acest sezon

I-a luat faţa lui Paul Pogba! Victor Lindelof a fost declarat cel mai bun jucător al lui Manchester United în acest sezon

Premier League

Comentarii

Aproape jumătate dintre fanii lui Manchester United l-au votat pe suedezul Victor Lindelof ca fiind cel mai bun fotbalist al echipei în acest sezon, într-o anchetă a ziarului Manchester Evening News.

Fundaşul central suedez s-a impus în actuala stagiune pe Old Trafford, după ce a dezamăgit în primul sezon la United, care l-a adus în 2017 de la Benfica în schimbul a 30 de milioane de lire sterline. Lindelof a început prost şi acest sezon, dar a jucat apoi din ce în ce mai bine, impresionând atât sub comanda lui Jose Mourinho, cât şi cea a lui Ole Gunnar Solskjaer.

Dintre cei 2.858 de suporteri care au răspuns anchetei ziarului citat, 44% au văzut în Lindelof cel mai bun jucător de până acum al "diavolilor roşii" în acest sezon. Suedezul a fost urmat de Paul Pogba, cu 28% din voturi, Luke Shaw (23%), fiind menţionaţi de asemenea Ander Herrera, David de Gea şi Nemanja Matic.

Lindelof a fost pe lista iniţială a jucătorilor convocaţi la naţionala Suediei pentru întâlnirile cu România (23 martie, acasă) şi Norvegia (26 martie, deplasare) din preliminariile EURO 2020, dar nu este în lotul definitiv pentru aceste partide.

Potrivit presei internaţionale, Lindelof ar fi solicitat să fie învoit pentru a fi prezent la naşterea primului său copil. Media suedeze anunţaseră iniţial că fotbalistul ar fi refuzat să joace pentru naţională, fiind supărat că selecţionerul Janne Andersson nu l-a inclus în lot pe bunul său prieten John Guidetti, atacantul echipei spaniole Alaves.

Afla mai multe despre: lindelof 

viewscnt
Articole similare