Fostul mijlocaş de la FCSB sau Astra, Florin Lovin, consideră că sistemul de joc ales de Cristiano Bergodi pentru Cristian Săpunaru nu-l mai avantajează pe fundaşul central, mai ales la 39 de ani.
Ar trebui protejat Cristi Săpunaru? Florin Lovin a tras semnalul de alarmă privind finalul carierei rapidistului
Rapid Bucureşti nu traversează un început de sezon ideal, cu doar cinci puncte acumulate în patru etape. "Bocciu", liderul galeriei, a oferit o primă reacţie, după punctele multe pierdute de giuleşteni.
În sezonul în care Rapid Bucureşti trebuie să se claseze pe podiumul Superligii, pentru Cristiano Bergodi a mai fost ridicat un aspect de luat în seamă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Florin Lovin, fostul mijlocaş de la FCSB sau Astra, susţine că fotbalistul emblematic al Rapidului, Cristian Săpunaru, nu mai e avantajat, la 39 de ani, de sistemul în patru fundaşi ales de tehnicianul italian.
El i-a sesizat erorile comise în meciuri, dar şi diminuarea capacităţilor fotbalistice pe teren.
"E important ca apărarea să fie pusă la punct. Nu-i neagă nimeni calităţile lui Săpunaru, dar la 39 de ani nu te aperi ca la 33, tot respectul pentru el. E greu să te aperi sus, în patru fundaşi, cu Săpunaru.
Jucătorul se ştie şi, dacă e corect, spune dacă ar mai putea juca. Eu, când m-am lăsat, am zis că vreau să mă las ca să nu ajung în situaţia în care nu mai pot. Multă lume m-a judecat, că arăt bine să mai joc, dar nu am vrut să mă judece lumea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Săpunaru încă e un jucător bun, a dovedit că face şi greşeli, dar să aibă o discuţie sinceră şi să spună că îi e mai bine într-un sistem. Că tu când ieşi cu mingea la picior şi...", a declarat Florin Lovin, pentru Orange Sport.
Cristi Săpunaru, fotbalist la Rapid până la 40 de ani
Cristi Săpunaru va juca la Rapid Bucureşti până la cel puţin 40 de ani, după ce şi-a prelungit contractul în mai.
“Sunt foarte fericit că voi mai juca încă un an în tricoul Rapidului, clubul pe care îl iubesc, şi mai ales în faţa celor mai frumoşi suporteri din România. Sper ca împreună să ducem Rapidul în fruntea fotbalului românesc, acolo unde îi este locul”, a declarat căpitanul Rapidului, după parafarea noului contract.
Fundaşul central a jucat în toate meciurile din acest sezon, la Rapid.
- Citește și
- FOTO | Cei din Peluza Sud au venit în număr mare la Chindia - Steaua şi scandează împotriva lui Marcel Ciolacu şi Gigi Becali! Ce le-au transmis "inamicilor"
- Chindia - Steaua, ACUM, LIVE TEXT, pe Orangesport.ro. Gazdele, aproape de autogol! ”Militarii”, la un pas de egalare
- ”Interzisă” în Ghencea, CSA Steaua şi-a găsit stadion pentru următorul meci din campionat! Unde vor juca ”militarii” | EXCLUSIV
- Anghel Iordănescu nu mai suportă situaţia Stelei! "Comandantul, Talpan, MApN trebuie să ne spună deschis asta. Eu sunt stelist şi n-am să mă dezic"
- Dorinel Munteanu, avertisment pentru granzii din Superligă. ”Nu mi se pare greu să intrăm în play-off”. ”Neamţul” anunţă noi transferuri la Oţelul
- Pas uriaş făcut de Steaua în încercarea de a reveni în prima ligă! FRF, înştiinţată "că îşi va schimba statutul pentru a promova"
- Ironia lui Vasile Dîncu după ce FCSB a jucat pe Stadionul Steaua, cu 28.000 de spectatori! "Gigi Becali a fost 'inteligent', ca atunci când a luat clubul" | EXCLUSIV
- OFICIAL | Eşecul cu Petrolul i-a fost ”fatal” unui jucător de la Farul. Hagi a renunţat la el, deşi l-a adus în iarnă
- Vali Gheorghe ar putea pleca de la FCSB! Un club din Superligă a pus ochii pe el
- Reacţia lui "Bocciu", după începutul ezitant al lui Bergodi la Rapid! Cum se va comporta galeria: "Eu acolo sunt implicat 100%" | EXCLUSIV
- FC Botoşani transferă din Franţa! Atacantul lateral format la academia lui Lille semnează un contract pe trei ani
- Reacţia celor de la Partizan Belgrad, despre posibila dublă europeană cu FCSB: ”Este fosta campioană a Europei. Nu cunosc bine Nordsjaelland”
- FCSB - FC Nordsjaelland, pe Stadionul Steaua. Cât costă biletele şi când vor putea fi cumpărate
- Gigi Becali şi-a găsit un nou ”client”: ”Dacă şi 'Mandorlină' a început să abereze, vai de capul nostru”. Replică pentru antrenorul CFR-ului
Afla mai multe despre: cristian sapunaru, florin lovin, rapid bucuresti cristiano bergodi