You are here:

I se spune "omul promovare". Cum a reuşit Dan Alexa miracolul de la Călăraşi: "Asta am făcut şi mi-a ieşit!"

I se spune "omul promovare". Cum a reuşit Dan Alexa miracolul de la Călăraşi: "Asta am făcut şi mi-a ieşit!"

Liga 2

Comentarii

După primele trei etape din Liga a II-a, Dunărea Călăraşi nu avea nicio victorie şi era pe locul 16. Oficialii clubului au decis să-l aducă pe Dan Alexa, care a făcut minuni pe banca echipei. Nu a pierdut niciun meci în campionat şi a reuşit performanţa să termine anul pe primul loc, peste Hermannstadt şi Chindia Târgovişte, principalele contracandidate la promovarea în prima ligă.

Dat afară de la Chiajna din cauză că n-a acceptat ca deciziile la echipă să fie luate de primarul Mircea Minea, Dan Alexa a preferat să o ia din nou de jos, din "B", aşa cum a făcut-o cu Timişoara şi cu Rapid. A pus şi condiţii şi a cerut să fie rezolvate cât mai rapid problemele financiare, iar acest lucru s-a întâmplat.

"Când am acceptat proiectul de la Dunărea, tot ce-mi doream era să scap echipa de la retrogradare. E clar că ăsta era obiectivul nostru. Echipa avea trei înfrângeri şi am muncit mult pentru a duce băieţii pe-un drum bun. M-au ascultat, au fost alături de mine, am format împreună o mare familie şi asta ne-a ajutat. Asta am făcut şi mi-a ieşit! Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam niciodată să fiu pe primul loc la finalul anului!

Dacă până acum se vorbea cum să ne salvăm de la retrogradare, acum vreau să obţinem o promovare istorică în prima divizie. Cred că toată lumea visează asta! Avem linişte la echipă şi asta ne ajută foarte mult, dar trebuie să muncim, nu să fim cu nasul pe sus şi să ne credem cei mai buni. Le mulţumesc tuturor celor de aici pentru că sunt alături de echipă, în special domnului preşedinte care ne lasă să muncim şi să obţinem rezultate şi să facem performanţă", recunoaşte acum Alexa.

Afla mai multe despre: alexadunarea calarasichindiatargovistetimisoararapid 

viewscnt
Articole similare