You are here:

Ianis Hagi, fără resentimente la naţionala de tineret: „Mândru să reprezint România şi motivat să dau tot ce am mai bun”

Ianis Hagi, fără resentimente la naţionala de tineret: „Mândru să reprezint România şi motivat să dau tot ce am mai bun”

Echipa națională

Comentarii

Ianis Hagi (22 de ani) nu a mai fost convocat de selecţionerul Mirel Rădoi la prima reprezentativă. El a fost lăsat la naţionala de tineret, antrenată de Adrian Mutu. Hagi jr. spune că este mândru să reprezinte România şi e fericit să revină la echipa U21.

„Fericit să fiu din nou aici, mândru să reprezint România şi motivat să dau tot ce am mai bun. Meciul cu Danemarca are o importanţă uriaşă pentru noi, ne dorim enorm să ne calificăm la Euro U21. Am mai fost la un turneu final cu naţionala de tineret şi am simţit acea energie unică a unei competiţii importante. Suporterii naţionalei merită să se bucure din nou. Hai, România!”, a scris Ianis Hagi pe contul oficial de Facebook.

La 17 noiembrie, naţionala Under 21 va întâlni Danemarca, la Ploieşti, pe Stadionul Ilie Oană, în ultimul meci din preliminariile turneului final din 2021. România are nevoie de o victorie pentru a obţine calificarea la turneul final, în timp ce Danemarca şi-a asigurat deja prezenţa la competiţia din Ungaria şi Slovenia.

Afla mai multe despre: ianis hagi 

viewscnt
Articole similare