You are here:

Ianis Hagi nu este într-o formă prea bună la Rangers. Scoţienii îl avertizează pe Gerrard în privinţa românului. "Ianis Hagi, cel mai slab jucător din primul 11!"

Ianis Hagi nu este într-o formă prea bună la Rangers. Scoţienii îl avertizează pe Gerrard în privinţa românului. "Ianis Hagi, cel mai slab jucător din primul 11!"
Comentarii

Ianis Hagi nu are o formă tocmai bună la Rnagers în ultima perioadă. Scoţienii spun despre român că a avut un meci slab în partida cu Motherwell, aceasta fiind penultima echipă în clasament.

Ianis Hagi nu este într-o formă prea bună la Rangers

Ianis Hagi nu mai este unul dintre jucătorii pe care Steven Gerrard se poate baza în toate cele 90 de minute. În ultima perioadă, românul nu a mai avut prestaţii foarte bune la Rangers, motiv pentru care antrenorul lui Rangers se bazează mai mult pe Hagi în prima parte a meciului, acesta fiind schimbat deseori în a doua repriză.

Steven Gerrard l-a utilizat pe Ianis Hagi chiar din primul minut în meciul împotriva celor de la Motherwell, însă în urma prestaţiei modeste, românul a fost schimbat în minutul 55. În timpul pe care Hagi l-a avut pe teren, acesta nu a reuşit să facă vreun dribling, iar acurateţea paselor a fost de doar 68%.

Mai mulţi jurnalişti, printre care şi cei de la Ibrox News l-au analizat pe Ianis Hagi în meciul cu penultima clasată din campionat, iar aceştia au menţionat faptul că românul a dezamăgit în partida terminată la egalitate dintre Rangers şi Motherwell, scor 1-1.

"Ianis Hagi i-a cucerit pe fanii lui Rangers cu câteva realizări impresionante, dar evoluţia românului cu Motherwell reprezintă un motiv de îngrijorare.", au spus cei de la Ibrox News.

"Internaţionalul român nu a reuşit nici măcar un dribling în cele 54 de minute petrecute pe teren, a fost deposedat şi a avut o singură ocazie.", a mai spus sursa de mai sus.

Cei de la Ibrox News au subliniat faptul că Ianis Hagi n-a fost în joc, din moment ce a avut doar 31 de atingeri, iar toţi ceilalţi jucători de la Rangers având cifre mai bune din acest punct de vedere.

În plus, din analiza publicată de scoţieni reiese că Ianis a câştigat mai puţin de jumătate dintre dueluri, încasând şi un cartonaş galben (n.r. minutul 47) înainte de a-i lăsa locul lui Itten, care a salvat-o pe Rangers de la un eşec ruşinos: "Te deranjează atunci când Ianis Hagi a prins unul dintre cele mai slabe meciuri la Rangers cu o echipă atât de modestă şi care era lipsită de încredere."

După partida de duminică, Steven Gerrard a ieşit la declaraţii şi a spus: "Noi am apărut în meci după primele 45 de minute. Poate că meritam să câştigăm, dacă ne uităm la jocul din repriza secundă. Realitatea e însă că nu poţi câştiga dacă nu te prezinţi o repriză. Am fost nevoit să fac o schimbare după prima parte, să transmit un mesaj jucătorilor. Sunt dezamăgit că ne-am trezit greu."

Rangers este pe primul loc în campionatul Scoţiei şi are 66 de puncte după 24 de etape.

Afla mai multe despre: ianis hagi steven gerrard rangers 

viewscnt
Articole similare