Zlatan Ibrahimovic a părăsit Europa în primăvară, atunci când a semnat cu LA Galaxy, dar se pare că suedezul nu poate sta departe de elita fotbalului. Presa din Italia scrie că Ibra şi-a dat acordul pentru revenirea la o fostă echipă.
Zlatan Ibrahimovic a cedat şi a acceptat oferta făcută de Leonardo şi Paolo Maldini, astfel din luna ianuarie va fi noul jucător al lui AC Milan, anunţă Sport Mediaset. Suedezul va fi adus pentru a juca alături de Gonzalo Higuain şi Patrick Cutrone, unul dintre finaliştii trofeului Golden Boy, în atacul echipei antrenate de Gennaro Gattuso. Aceeaşi sursă menţionează că "Ibracadabra" va încasa un salariu de 2,2 milioane de euro, adică similar cu cel pe care îl are la LA Galaxy, pentru doar şase luni de contract.
Clubul din MLS a vrut să îl păstreze cu orice preţ pe suedez în Los Angeles, acolo unde a înscris 22 de goluri în 27 de partide, dar dorinţa acestuia de a reveni în fotbalul european a fost prea mare.
Mutarea lui Ibrahimovic înapoi la Milano a fost facilitată şi de relaţia bună a agentului său, Mino Raiola, cu noua conducerea a clubului rossonero. 56 de goluri a înscris Zlatan în 85 de meciuri la AC Milan, între 2010 şi 2012.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atancatul în vârstă de 37 de ani mai are contract cu LA Galaxy până la sfârşitul lui 2019.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zlatan ibrahimovic, ac milan, transfer, revenire, mls, la galaxy, mino raiola, paolo maldini