UPDATE | Confuzie făcută de Adrian Porumboiu, care declarase că Yerry Mina, fundaşul ajuns în această iarnă la Barcelona s-a aflat în curtea Vasluiului în 2014, dar că a fost "furat" de altă echipă pentru 10.000 de euro. Formaţia moldavă a avut într-adevăr un jucător pe nume Mina în probe, însă este vorba de Willian Mina Ruano, un ecuadorian în vârstă atunci de 19.
Mina Ruano (foto jos) juca pe postul de mijlocaş, spre deosebire de Yerry Mina (23 de ani), care este fundaş şi joacă pentru naţionala Columbiei.
Ştirea inişială:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adrian Porumboiu, fostul patron al lui FC Vaslui a povestit la Radio Sport 1 că Yerry Mina, columbianul cumpărat recent de Barcelona, a fost în probe la gruparea moldavă în 2014, când antrenor era Liviu Ciobotariu.
"Fundaşul luat de Barcelona a fost în 2014 la Vaslui, când eu deja nu mai eram la club. A jucat o repriză la noi în turneul din Antalya şi cine a venit să-l vadă pe Antal, ca să-l vând, l-a luat pe columbian. N-a rămas la noi pentru 10.000 de euro. L-am văzut ieri la Barcelona", a declarat Porumboiu pentru sursa citată.
În vârstă acum de 23 de ani, Mina a fost cumpărat de Barcelona, de la Palmeiras, în schimbul sumei de 11,8 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.