You are here:

Ilie Dumitrescu, întrebat despre posibilele retrageri de la naţională ale lui Chiricheş şi Maxim: ”Şi eu m-am retras la 30 de ani” | VIDEO

Ilie Dumitrescu, întrebat despre posibilele retrageri de la naţională ale lui Chiricheş şi Maxim: ”Şi eu m-am retras la 30 de ani” | VIDEO
Comentarii

În urma umilinţei suferite de România în Muntenegru, la primul meci din această ediţie a Nations League, doi dintre cei mai modeşti jucători ai României, în acel meci, Vlad Chiricheş şi Alex Maxim, au fost îndemnaţi să se retragă de la echipa naţională.

România a debutat cu stângul în grupele Nations League, după ce a fost înfrântă de Muntenegru, scor 0-2, în primul meci al acestei ediţii a competiţiei.

Vlad Chiricheş a gafat la ambele goluri, dar niciunul dintre coechipierii săi nu a făcut o impresie mult mai bună.

Căpitanul şi Alex Maxim, consideraţi cei mai modeşti oameni la Podgorica, au fost criticaţi dur în urma meciului şi îndemnaţi să se retragă de la echipa naţională.

Înaintea meciului cu Bosnia, Ilie Dumitrescu, prezent la meciul legendelor de pe stadionul Steaua, a comentat decizia lui Iordănescu jr. de a miza din nou pe Chiricheş şi posibilele retrageri de la naţională.

Fostul internaţional român şi-a manifestat susţinerea faţă de căpitanul echipei naţionale şi a afirmat că nu decizia de a te retrage de la naţională nu poate fi influenţată sau comentată de alte persoane.

Ilie Dumitrescu, întrebat despre posibilele retrageri de la naţională ale lui Chiricheş şi Maxim

A fost o seară grea pentru Chiricheş, niciodată nu m-am gândit că într-un meci poţi să faci două greşeli şi, din cele două greşeli, echipa naţională să primească două goluri.

Este un lider incontestabil Chiricheş, eu cred că echipa naţională are nevoie în continuare de Chiricheş.

A greşit, şi-a recunoscut vina, am apreciat declaraţia lui, repet, aştept o reacţie, aştept determinare şi ce-mi doresc cel mai mult de la echipa naţională: personalitate în joc.

Adică sunt anumiţi jucători care au calitate, trebuie să pună şi în practică, adică trebuie să vedem şi în exprimarea lor personalitate, să îşi asume în anumite momente de joc.

(n.r. de ce nu îşi un jucător român?) Câteodată poate nu eşti într-o seară foarte bună, poate, din punct de vedere, nu stai foarte bine, adversarul a acoperit foarte bine zonele, a creat densitate.

Sunt foarte multe motive, totuşi, repet, nu există alţi jucători în aria de selecţie pentru selecţioner, cam lotul acesta e cel mai bun, în momentul de faţă, pentru echipa naţională, din ce are fotbalul românesc.

Trebuie să îi susţinem în continuare şi sperăm să aibă o reacţie pozitivă. (n.r. se vorbeşte de retragerile lui Chiricheş şi Maxim) Astea sunt decizii personale.

Nu putem că comentăm noi o decizie a unui jucător. Şi eu m-am retras la 30 de ani, aşa că fiecare...

Nu pot să dau sfatul ăsta, fiecare simte, îşi asumă când ia o decizie de genul ăsta, nu comentez genul ăsta de declaraţii”, a declarat Ilie Dumitrescu.

Afla mai multe despre: ilie dumitrescu 

viewscnt
Articole similare