You are here:

Ilie Năstase a răbufnit înainte de Steaua - Rapid, în Cupa României. Nu-şi schimbă opinia: "Despre ce derby vorbim? Ştie toată lumea" | EXCLUSIV

Ilie Năstase a răbufnit înainte de Steaua - Rapid, în Cupa României. Nu-şi schimbă opinia: "Despre ce derby vorbim? Ştie toată lumea" | EXCLUSIV

Cupa României

Comentarii

Ilie Năstase, fostul lider mondial din circuitul masculin de tenis, şi-a exprimat opinia în privinţa meciului Steaua - Rapid, din Cupa României, care a generat un interes mare în Ghencea. Peste 11.000 de persoane au achiziţionat bilet.

Ilie Năstase, general-maior în MApN, nici n-a vrut să audă despre derby-ul Steaua - Rapid

Marele tenismen al României rămâne consecvent în privinţa alegerii sale, atunci când în discuţie apare disputa FCSB - Steaua. Ilie Năstase s-a poziţionat deja de partea FCSB, iar meciul din Cupa României se pare că nu generează interes pentru el. 

CSA Steaua - Rapid Bucureşti are loc miercuri, de la 21:00, în a doua etapă a grupelor Cupei României, live text pe Orangesport.ro, într-un meci al orgoliilor între cele două grupări. 

Însă, şi de această dată părerile sunt împărţite. Dacă meciul a fost anunţat ca un derby între două grupări rivale, Ilie Năstase a răbufnit la auzul prezentării. 

"Ce derby, domnule? Despre ce derby vorbim? Steaua nu mai există. Steaua e FCSB, ştie toată lumea. Despre palmares nu ştiu ce să comentez. Derby era altădată Steaua - Rapid. Acum nu mai există derby", a declarat Ilie Năstase, pentru Orangesport.ro. 

Ilie Năstase susţine sosirea FCSB pe Stadionul Steaua

De asemenea, fostul lider mondial a fost tranşant şi în privinţa revenirii FCSB în Ghencea, acolo unde echipa finanţată de Gigi Becali a jucat cu CFR Cluj, Nordsjaelland şi Universitatea Craiova. 

"Nu înţeleg care a fost nebunia cu stadionul, nebunia că FCSB nu are voie să joace în Ghencea. Atât timp cât un club plăteşte, că ei plătesc bani să joace, pot juca. Acolo pot juca Dinamo, Rapid, FCSB, Steaua, orice echipă din România poate juca în Ghencea. 

Nu înţeleg de ce îi deranjează pe cei de la Steaua că FCSB plăteşte şi joacă. S-a intrat în normalitate, pentru că acest stadion e făcut din bani publici", spunea Ilie Năstase, pentru Orangesport.ro, în iulie. 

Articol scris de Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: ilie nastasesteaua rapidilie nastase steauailie nastase steaua fcsb 

viewscnt
Articole similare