După un an de la incidentele provocate de Ilie Năstase la confruntarea de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie, căpitanul nejucător Anne Keothavong povesteşte clipele dificile prin care a trecut la Mamaia.
Oficialul britanicelor a descris atitudinea lui Ilie Năstase ca fiind un coşmar, după ce acesta i-a făcut avansuri sexuale în mai multe rânduri. “Toţi cei care eram la masă pur şi simplu dădeam din cap şi ne uitam unii la ceilalţi gândindu-ne ‘Chiar se întâmplă asta? Chiar spune aşa ceva?’ A fost foarte ciudat şi inadecvat. Îmi aduc aminte că a strigat ceva spre mine şi a întrecut orice limită”, a declarat Keothavong pentru The Times.
“Ştiu că dacă soţul meu ar fi fost acolo ar fi intervenit… Nu m-am simţit intimidată de el la tragerea la sorţi, dar m-a făcut să mă simt inconfortabil. Eşti în faţa multor persoane, toată lumea se uită la tine”, a mai spus Anne Keothavong într-un interviu pentru ediţia tiparită a cotidianului The Times.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie nastase, the times, fed cup