Ilie Năstase (77 de ani), primul lider mondial din istoria tenisului, a avut o tiradă fără ocolişuri la adresa Serenei Williams după ce americanca a postat un mesaj cu subînţeles ca urmare a pedepsei primite de Simona Halep (31 de ani) în scandalul de dopaj în care este implicată.
Serena Williams nu a fost iertată pentru mesajul cu subînţeles postat după ce Simona Halep a fost pedepsită drastică în cazul de dopaj: 4 ani cu suspendare! Ilie Năstase nu s-a ferit de cuvinte când a venit vorba despre sportiva din Statele Unite ale Americii, cu care a avut un conflict controversat în 2017.
Ilie Năstase, furios după mesajul postat de Serena Williams, reacţie la pedepsa primită de Simona Halep: "Uită ce a făcut?"
Năstase a spus că Serena Williams ar fi fost prinsă dopată, iar WTA ar fi muşamalizat totul pentru a nu pierde sponsorii.
Serena Williams ar fi fost dopată, susţine Ilie Năstase, în perioada în care făcea legea în tenisul feminin, dar testele pozitive ale sportivei din SUA nu au ajuns la lumină niciodată tocmai pentru că este Statele Unite şi nu s-a dorit deteriorarea imaginii sale în sportul alb.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"O domnişoară, acum e doamnă şi are şi doi copii, a fost găsită dopată şi nu s-a publicat. Răspunsul WTA? «Dacă spuneam ce s-a întâmplat, sponsorul pleca şi nu mai exista WTA». Ăsta a fost răspunsul. Acum, dumneavoastră gândiţi ce vreţi.
Îmi spuneţi că doar Simona a fost acuzată de aşa ceva? Sunt mulţi. Serena nu se uită la ce a făcut? Pun şi eu o întrebare? Ştiţi de ce au ascuns? Ca să nu piardă sponsorii de la WTA. De asta nu au dat numele ei. În plus, e şi americancă. Dacă era altceva, poate că nu ascundea", a spus Ilie Năstase, conform gsp.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, serena williams, ilie nastase, dopaj, tenis