You are here:

Iliev, Ţîră, Itu şi Ivanovski, prezentaţi la Dinamo! Primele declaraţii: ”Mi s-a îndeplinit visul” + ”Am venit aici cu scopul de a prinde play-off-ul”

Iliev, Ţîră, Itu şi Ivanovski, prezentaţi la Dinamo! Primele declaraţii: ”Mi s-a îndeplinit visul” + ”Am venit aici cu scopul de a prinde play-off-ul”
Comentarii

Plamen Iliev, Cătălin Itu, Cătălin Ţîră şi Mirko Ivanosvski au fost prezentaţi, joi, la Dinamo, de administratorul special, Iuliu Mureşan.

Dinamo a completat opt mutări pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, odată cu ridicarea interdicţiei la transferuri. Dacă Matei, Torje, Popa şi Nica au ajuns mai devreme, ceilalţi patru fotbalişti aduşi au fost prezentaţi de abia joi, alături de Iuliu Mureşan. Iliev, Itu, Ţîră şi Ivanovski au oferit primele declaraţii după venirea în Ştefan cel Mare.

Iliev, Ţîră, Itu şi Ivanovski, prezentaţi la Dinamo!

Vreau să cer scuze dacă greşesc ceva cu limba română. Una din cele mai bune echipe, nu e într-o perioadă foarte ok acum, dar toţi suntem aici să ajutăm clubul cât putem. (n.r. despre Keşeru) Acum ne întâlnim în cel mai mare meci din România. Suntem prieteni în afara terenului, dar pe teren nu există prietenie. O să dau totul ca el să nu dea gol”, a declarat Plamen Iliev.

Anul acesta sunt convins că vom face o figură frumoasă, vom munci enorm, vom trata fiecare moment cu maximă seriozotate. Am venit la Dinamo cu scopul şi cu obiectivul de a ajunge în play-off. Şi când eram la CFR mereu exista o oarecare presiune când venea derby-ul cu Steaua (n.r. FCSB). De când eram mic mi-am dorit să pot să joc într-un derby de genul”, a declarat Cătălin Itu.

Am crescut la acest club, opt ani la juniori. Aici am fost copil de mingi prima dată. Mi s-a îndeplinit visul de a juca pentru echipe mea de suflet, pentru Dinamo, am mai spus-o şi mă repet, este echipa mea iubită. Mi se îndeplineşte un vis duminică, daca voi juca. Va fi un vis împlinit să înscriu împotriva lor, mai ales pentru clubul meu de suflet, Dinamo”, a declarat Cătălin Ţîră.

Şi mie îmi pare rău dacă greşesc ceva pentru română, dar sper ca pe teren să nu greşim. Cred că nu am uitat să vorbeşte română după 7-8 ani”, a declarat Mirko Ivanosvski.

Afla mai multe despre: dinamoplamen ilievcătălin itucătălin ţîrămirko ivanovski 

viewscnt
Articole similare