You are here:

”Îmi amintesc primele lui meciuri, patru cartonaşe roşii”. Dezvăluiri în premieră despre Cristi Chivu: ”La 19-20 de ani, avea personalitate, era ca un lider” | EXCLUSIV

”Îmi amintesc primele lui meciuri, patru cartonaşe roşii”. Dezvăluiri în premieră despre Cristi Chivu: ”La 19-20 de ani, avea personalitate, era ca un lider” | EXCLUSIV

Stranieri

Comentarii

Cristi Chivu (42 de ani) a fost unul dintre cei mai mari jucători români din istorie. A făcut carieră în străinătate şi în tricoul echipei naţionale. Rafael van der Vaart (40 de ani), fostul său coechipier de la Ajax, a vorbit despre primul sezon al românului în Olanda.

Cristi Chivu şi Rafael van der Vaart au fost colegi la Ajax Amsterdam. Românul a petrecut patru ani acolo (1999-2003), în timp ce fostul internaţional olandez, cinci (2000-2005).

Chivu a ajuns la Ajax în anul 1999, fiind cumpărat cu 2,5 milioane de euro de la Universitatea Craiova. Acesta avea la activ doar două sezoane petrecute în România la seniori, unul pentru formaţia din Bănie, iar celălalt la CSM Reşiţa, clubul unde s-a format ca fotbalist.

Parcursul fabulos al lui Cristi Chivu la Ajax: ”La 19-20 de ani, avea personalitate, era ca un lider” | EXCLUSIV

Ajax a fost prima experienţă din străinătate pentru cel care avea să devină căpitan al naţionalei României şi câştigător de Champions League, cu Inter (2010).

Dar impactul a fost unul extrem de abrupt. În primul sezon petrecut în Olanda, Chivu a încasat nu mai puţin de patru cartonaşe roşii, îşi aminteşte van der Vaart, în cadrul podcastului Orange Sport SportCast cu Sile.

În sezonul 1999-2000, Cristi Chivu a evoluat în 28 de meciuri pentru Ajax, dar a văzut două ”roşii” în 23 de meciuri de campionat, unul în singurul meci jucat în Cupă şi încă unul în cele patru meciuri bifate în Cupa UEFA.

Totuşi, deşi a primit patru cartonaşe roşii în primul său sezon din străinătate, Rafael van der Vaart a precizat că se vedea încă din acea vreme potenţialul imens şi personalitatea unică pe care le poseda Cristi Chivu.

Întrebat dacă atunci când a ajuns la prima echipă a lui Ajax, Chivu era deja acolo, van der Vaart a răspuns:

”Da. Cred că avea 18-19 ani şi îmi amintesc primele lui meciuri, patru meciuri, patru cartonaşe roşii sau ceva de genul. Multe cartonaşe. Dar vedeai că la 20 sau 19 ani avea personalitate, era ca un lider.

Îmi amintesc când am fost prima oară la antrenamentele echipei, era acolo cu Dan, portughezul. Mă antrenam şi ei vorbeau între ei. Wow, e chiar foarte bun acest tânăr. Am auzit asta şi încrederea mea a crescut enorm. Eram acceptat. 

Asta a fost prima oară când m-am întâlnit cu Cristian. Apoi, am devenit foarte apropiaţi. Aveam acea conexiune. Mă şi ajuta. Jucătorii mari olandezi, care controlau vestiarul, aveau contact mai mare cu cei tineri, iar Cristian erau unul dintre ei”, a declarat van der Vaart, la Orange Sport.

Ulterior, Cristi Chivu a fost vândut de Ajax în 2003, la AS Roma, pentru suma de 19 milioane de euro. Acesta a mai jucat la Inter Milano şi s-a retras în 2014.

A bifat şi 75 de meciuri la prima reprezentativă a României. În prezent, Chivu pregăteşte echipa de tineret a lui Inter Milano.

Afla mai multe despre: cristi chivuajaxvan der vaart 

viewscnt
Articole similare